Panourile publicitare ar putea fi autorizate în Capitală numai de Municipalitate

Panourile publicitare ar putea fi autorizate în Capitală numai de Municipalitate

Primăriile de sector nu vor mai putea decide unde şi cine va putea amplasa un panou publicitar, potrivit unui proiect de Hotărâre de Consiliu care va fi discutat vineri de către aleşii generali.

Amplasarea mijloacelor publicitare pe domeniul public sau privat al Capitalei se va face doar după organizarea de licitaţii de către Primăria Municipiului Bucureşti, se arată în regulamentul pentru autorizarea şi construirea reclamelor, care va fi analizat în şedinţa Consiliului General al Municipiului Bucureşti.

Tot noul regulament prevede ca reclamele pe monumentele din Bucureşti, pe clădirile cu statut de monument istoric, pe imobile reprezentând sedii ale autorităţilor publice, cu excepţia afişajelor prin care se anunţă activitatea desfăşurată în interiorul sediilor sunt interzise. Licitaţiile privind numărul şi dimensiunile reclamelor şi distanţele dintre acestea vor fi organizate în baza unor studii de amplasament întocmite de Direcţia de Urbanism şi Amenajarea Teritoriului din cadrul Primăriei Capitalei.

Proiectul regulamentului a mai fost pe ordinea de zi a Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB) la sfârşitul lunii septembrie, însă nu a fost discutat. Motivul a fost acela că ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, i-a trimis primarului general Sorin Oprescu o scrisoare prin care cerea ca respectivul proiect să nu mai fie supus la vot în şedinţa CGMB, deoarece instituţia pe care o conduce va elabora un regulament valabil la nivel naţional.

În prezent, autorizarea reclamelor se face, prin intermediul primăriilor de sector pe arterele administrate de acestea, iar pe marile bulevarde panourile publicitare sunt amplasate cu acordul Primăriei Municipiului Bucureşti.

Ne puteți urmări și pe Google News