PANICĂ într-o cafenea din Basel! Doi morţi şi un rănit, în urma unui atac armat

PANICĂ într-o cafenea din Basel! Doi morţi şi un rănit, în urma unui atac armat

Doi suspecț înarmaţi au omorât două persoane şi au rănit o a treia la Basel, în nord-vestul Elveţiei, deschizând focul asupra clienţilor unei cafenele, a anunţat Parchetul din Basel citat de Le Matin, precizând că suspecţii nu au fost prinşi deocamdată.

Deocamdată nu sunt clare motivele atacului. În jurul orei locale 20.15 (21.15 ora României), cei “doi bărbaţi au intrat în Cafeneau 56 şi au deschis focul în mai multe rânduri. Doi clienţi au fost ucişi. Un altul este în stare critică”, se arată în comunicat Parchetului, citat de News.ro. 

Victimele nu au fost identificate, însă, potrivit primelor informaţii, niciun client nu a fost rănit. Alerta a fost dată de trecători. “Derularea exactă a faptelor şi motivul atacului nu sunt cunoscute încă şi fac obiectul unei anchete”, a subliniat Parchetul Federal. În ciuda căutărilor poliţiei, autorii atacului nu au fost găsiţi până vineri dimineaţă. Potrivit datelor anchetatorilor, ei au fugit spre una dintre gările din oraş. O urmă de glonţ era vizibilă clar într-una dintre ferestrele cafenelei pe colţ aflată într-o zonă rezidenţială, potrivit unui fotograf AFP.

Atacurile armate sunt rare în Elveţia, o ţară unde cei care au făcut stagiul militar pot să îşi păstreze arma, ca rezervişti.

Ne puteți urmări și pe Google News