Palestinienii au început demersurile oficiale pentru a obţine recunoaşterea ONU
- Simona Mătieș
- 8 septembrie 2011, 15:17
Autoritatea Palestiniană a lansat oficial, azi, campania pentru a deveni membru cu drepturi depline al ONU, eveniment care speră să aibă loc peste doar câteva săptămâni, realatează publicaţia "Haaretz".
Într-o scrisoare adresată Biroului secretarului general al ONU de la Ramallah, oficialii palestinieni precizează că această campanie, numită "Campania naţională Palestina, al 194-lea membru ONU", include o serie de evenimente paşnice, care să preceadă reuniunea Adunării Generale a ONU din 21 septembrie. Palestinienii îi cer secretarului general, Ban Ki-moon, să facă toate eforturile posibile pentru a îndeplini cererile poporului palestinian. Preşedintele palestinian, Mahmoud Abbas, se va adresa Adunării ONU în 23 septembrie, potrivit scrisorii. "Nu suntem mai puţin importanţi decât celelalte 193 de state ale Naţiunilor Unite. Admiterea statului Palestina la ONU este un pas important pentru încetarea ocupaţiei israeliene, obţinerea independenţei palestiniene şi a unei păci drepte şi globale în Orientul Mijlociu", se menţionează în mesajul transmis lui Ban Ki-moon. Presiuni republicane în SUA În acelaşi timp, republicanii americani fac presiuni asupra preşedintelui Barack Obama, pentru a răsturna planurile palestinienilor. Ileana Ros-Lehtinen, o conservatoare care conduce Comisia pentru Afaceri Externe a Camerei Reprezentanţilor a declarat, ieri, că Obama ar trebui să anunţe, clar şi în mod public, că SUA va folosi dreptul de veto în Consiliul de Securitate, pentru a bloca încercarea Palestinei de a deveni membru al ONU. "Cred că preşedintele Obama ar fi trebuit să spună deschis, public, faptul că Statele Unite se vor opune acestui demers", a declarat Ros-Lehtinen, într-un interviu telefonic pentru Reuters. Temeri în Israel De altfel, experţi jurişti, citaţi de publicaţia israeliană, s-au declarat îngrijoraţi de faptul că o recunoaştere a statului palestinian ar putea, teoretic, aduce Israelul în faţa Curţii Penale Internaţionale de la Haga, pentru acuzaţii legate de politicile de colonizare din Cisiordania. Potrivit statutului Curţii, transferul direct sau indirect al populaţiei ocupante pe un teritoriu ocupat constituie crimă de război. "Jurisdicţia CPI este o jurisdicţie complementară, ceea ce înseamnă că Tribunalul nu va interveni în cazul în care o plângere este investigată în Israel şi cei responsabili sunt urmăriţi în instanţă", a explicat profesorul Robbie Sabel, fost jurist la Ministerul de Externe şi expert în dreptul internaţional. Dar în cazul în care Israelul nu desfăşoară o anchetă privind crimele de război şi nu încearcă să demonstreze vina acuzaţilor, CPI poate fi implicat. Teritoriile ocupate din Cisiordania sunt un astfel de exemplu, pentru că pot fi considerate de către Tribunal crime de război, iar pentru că în Israel această problmeă nu este investigată, nu există acuzaţi şi acuzatori, CPI se poate implica", a explicat profesorul.