PAKISTAN. Zeci de victime, după explozia unor bombe în apropierea unor biserici catolice și protestante

PAKISTAN. Zeci de victime, după explozia unor bombe în apropierea unor biserici catolice și protestante

Paisprezece persoane au fost ucise şi alte aproape 80 au fost rănite, azi, în exploziile unor bombe lângă două biserici din oraşul pakistanez Lahore (est), revendicate de către talibani.

Atentatele au avut loc în timp ce numeroase persoane asistau la tradiţionala slujbă de duminică în cartierul creştin Youhanabad din Lahore, capitala provinciei Punjab, au declarat martori şi responsabili locali, scrie Reuters, citată de Agerpres.

Potrivit poliţiei pakistaneze, una dintre bisericile vizate este catolică, iar cealaltă protestantă, ambele fiind situate foarte aproape una de cealaltă.

Gruparea talibană pakistaneză Jamaat-ul-Ahrar a revendicat atacurile.

Ne puteți urmări și pe Google News

După explozii, sute de creştini cuprinşi de mânie au aruncat cu pietre asupra poliţiştilor, pe care îi acuză că nu-i apără, şi au lovit maşini cu bâtele, în timp ce alţii îşi plângeau rudele.

Talibanii pakistanezi şi-au înmulţit, din 2007, atacurile împotriva forţelor de securitate pakistaneze, pe care le acuză că susţin războiul american „împotriva terorii'', precum şi a minorităţilor religioase din Pakistan, ţară cu aproape 200 milioane de locuitori, în majoritate sunniţi.

Premierul pakistanez, Nawaz Sharif, a condamnat atentatele din Lahore, fief-ul său electoral, şi le-a ordonat autorităţilor din Punjab, provincie unde fratele său Shahbaz este ministru-şef, să apere populaţia locală.