Compania pierde lunar 2,5 milioane de euro din cauza unui contract păgubos pe care conducerea refuză să-l rezilieze.
În luna mai a acestui an "s-au scurs" de la Loteria Română 2,5 milioane de euro. În plus, Fiscul a calculat, între anii 2003-2006, o pagubă la bugetul de stat de circa 46 de milioane de euro. Banii Loteriei se pierd, de 18 ani, "dirijaţi" de un contract cu firmele Intracom SA, Intralot SA, din Grecia, şi Lotrom SA, din România. Verificările (ANAF) şi cele ale Curţii de Conturi au arătat, încă din anul 2006, că pierderile Companiei Naţionale Loteria Română sunt uriaşe. Cauza este cel mai mare contract pe care îl are Compania Naţională Loteria Română şi care o păgubeşte din anul 1993, pe când ministru al finanţelor era George Danielescu, iar director general a fost Nicolae Cristea.
Este vorba despre afacerea cu Intracom SA şi Intralot SA, companii greceşti, în calitate de creditori, şi Lotrom SA din România, furnizor de servicii. Contractul are ca obiect realizarea Sistemului informatic integrat pentru companie. Ca urmare, lunar, Loteria cedează 75% din încasări firmelor amintite. Mai exact, pentru amplasarea aparatelor de joc în sediile agenţiilor loto şi interconectarea lor.
Pierderile le suferă implicit statul român, el fiind unicul acţionar al Loteriei, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice. Inspectori ai ANAF susţin că, numai în luna martie a acestui an, Loteria a virat grecilor 9.954.843,56 lei, aproximativ 2,5 milioane de euro.
Când vine vorba despre contractul cu grecii, toată conducerea Loteriei se bâlbâie. "Cot la cot" cu şefii, echipe de negociatori "s-au zbătut" încă din iunie 2007 să rezilieze contractul, dar fără rezultat. Un an mai târziu, în 2008, CN Loteria Română a renegociat contractul cu Intralot SA şi Lotrom SA, după directivele ANAF, dar fără prea mare succes, modificându-l doar parţial.
O informare a Loteriei Române către Ministerul Finanţelor arată că tot ceea ce a putut o echipă nouă de negociatori, din februarie anul acesta, a fost "obţinerea unui grafic pentru implementare a solicitărilor, cu termen de finalizare în octombrie 2010".
"Nu s-a pus problema rezilierii contractelor"
Surse din Consiliul de Administraţie al Companiei Naţionale Loteria Română ne-au declarat că s-ar fi putut pune capăt acestui contract păgubos cu grecii încă din iunie. Însă, directorul general al Loteriei, Gheorghe Benea, "s-a abţinut de la adoptarea acestei decizii".
Aceleaşi surse afirmă că un membu al Consiliului de Administratie al Loteriei, "luat de valul" crizei, a făcut imprudenţa să aducă în discuţie, în urmă cu doar câteva săptămâni, rezilierea contractului cu grecii. Marius Simion Gaga a fost revocat la scurt timp din funcţia pe care o deţinea în Consiliul de Administraţie şi înlocuit cu unul dintre protejaţii lui Emil Boc.
În final, contractul nu a fost reziliat, iar biroul de presă al Loteriei ne-a răspuns că "nu s-a pus problema rezilierii", dar "s-au cerut clarificări despre aceste contracte care au fost încheiate în 1992 şi 2003".
Fiul lui Oliviu Gherman, la SC Lotrom SA
Presa a relatat în mai multe rânduri despre contractul pagubos al Loteriei încheiat cu cele trei firme. A arătat şi încrengătura în spatele căreia acestea îşi derulează afacerile. De pildă, grecii de la Intracom operează în România prin următoarele societăţi private ale holdingului, respectiv: Intracom SA, Intralot SA, Intracom Holdings International Ltd.-Cyprus (offshore), Intrarom SA şi Lotrom SA din Bucureşti. Acţionarii persoane fizice ai Lotrom sunt grecii Antonopoulus Constantinos şi Tsoukalidis Konstantinos, alături de cetăţeanul român Petre Ion, iar funcţia de administrator este deţinută de Mihai Liviu Gherman, fiul lui Oliviu Gherman, fost preşedinte al PDSR/PSD şi fost ambasador la Paris.
Mihai Liviu Gherman mai este asociat şi la societatea Intrarom SA - Bucureşti, înfiinţată tot în anul 1993. Intrarom a mai câştigat licitaţii şi la alte instituţii de stat precum CFR, Ministerul Justiţiei (fiind vorba despre programul de informatizare a instanţelor), Romtelecom. În anul 2000, firma Intrarom SA devine acţionar, cu 15%, la Lotrom SA, alături de cele trei offshore-uri înmatriculate în cunoscutele paradisuri fiscale Liechtenstein, Luxemburg şi Cipru.
Altă gaură - Copos a găzduit Loteria nejustificat
Acţionarii SC Lotrom SA sunt companiile Intrarom SA - Bucureşti, Morton Fininvest Holding SA, Intralot Ltd. (offshore), Switel Corporation - Vaduz, Liechtenstein (offshore) - ce aparţine fostului vicepremier Gheorghe Copos.
Şi Copos apare în verificările ANAF, întrucât Loteria a organizat la Ana Hotels SA mai multe acţiuni de protocol. Numai pentru una dintre acestea, în anul 2005, Loteria a virat firmei lui Copos 10.495.500 de lei vechi (1.049,55 lei noi). Problema e că nu există documente interne care să justifice organizarea evenimentului.
Lotrom mai are ca asociaţi şi nume sonore, precum Petre Ion, care deţine 9%, şi care este în nu mai puţin de 27 de societăţi comerciale, alături de Alexandru Bittner şi Adrian Petrache (grupul de afacerişti asociat de presă fostului premier Adrian Năstate). Alexandru Bittner este un afacerist israelian, apropiat al lui Adrian Năstase, care a concesionat Delta pe vremea când Adrian Năstase era premier.
Referitor la toate aceste aspecte am solicitat un punct de vedere oficial atât de la conducerea Loteriei, cât şi firmelor cu care aceasta derulează contracte. Prima ne-a dat un răspuns formal, în timp ce partenerii privaţi au evitat să ne ofere lămuriri.
CONSECINŢE
Benea a garantat profitul partenerilor
Sub conducerea directorului Gheorghe Benea (foto), singura "realizare" a comisiei de negociere cu grecii a fost garantarea unui profit sigur pentru aceştia.
Astfel, firmele private vor primi cu siguranţă 75 la sută din încasări, până în octombrie 2010.
După această dată, presupunând că cineva ar vrea să rezilieze contractul, va plăti des pă gubiri mult mai puţine (48 milioane de euro), comparativ cu menţinerea în vigoare a înţelegerii (485 milioane de euro).