Ovi: „Pariez pe echipa României”

Ovi: „Pariez pe echipa României”

Delegaţia României va pleca luni, 17 mai, optimistă, spre Oslo pentru a participa la Eurovision 2010.

Cu această ocazie, ieri, a avut loc la sediul TVR tradiţionala conferinţă de presă unde Paula Seling, Ovidiu Cernăuţeanu, Marina Almăşan, preşedintele Fundaţiei Pheonix, Paul Nancă, dar şi organizatorii au prezentat evoluţia pregătirilor din ultimele luni.

Au fost proiectate selecţii din turneele de promovare, dar şi videoclipul piesei „Playing With Fire”, realizat de ”Schneider Productions România”. Cu toate că România va intra în cea de-a doua semifinală a concursului, TVR 1, TVR Internaţional şi TVR HD vor transmite începând cu ora 22.00, toate cele trei etape ale competiţiei, din 25, 27 şi 29 mai. Înainte de plecare, sâmbătă, Paula Seling şi Ovi vor susţine la Sala Radio spectacolul: „Oslo venim!”. Paula şi Ovi sunt optimişti

Pentru că jurnaliştii străini au atras atenţia că piesa „Playing with Fire” este genul de melodie care îţi devine familiară pe măsură ce o asculţi, strategia TVR  a fost să o popularizeze cât mai mult. Atât pe Facebook, cât şi pe Twitter răspunsurile n-au întârziat să apară şi mulţi susţinători de pretutindeni au trimis mesaje de încurajare.

Videoclipul piesei „Playing with Fire”, lansat în exclusivitate pe site-ul Eurovision, s-a bucurat de nu mai puţin de 250.000 de accesări, iar preluarea postată de BBC, 70.000. Şi în viziunea fanilor din ţările neparticipante, în topul realizat de „OGAE Rest of the World”, Paula Seling si Ovi au fost declaraţi învingători şi vor primi un trofeu din partea organizaţiei în cadrul conferintei de presa ce va avea loc pe 22 mai, la Oslo.

În ultimele zile, Paula şi Ovi, sau cum îşi spun ei în glumă „diva şi andiva” şi cele patru fete din backing vocals au intrat într-un „cantonament de pregătire” cu simulări ca pe scena festivalului. Pentru o mai bună imagine, ei lucrează cu coregraful Florin Botiş, iar stilistul TVR Rodica Puca colaborează la transformarea magică din seara competiţiei.

Paula va duce cu ea la Oslo nu mai puţin de zece ţinute, inclusiv haine pentru conferinţele de presă. Special pentru cei care o simpatizează, Paula va ţine un blog unde va povesti, pas cu pas, întâmplările din fiecare zi.

În competiţie, suprizele se vor ţine lanţ. Flăcările vor fi prezente pe scenă, iar pentru acest lucru TVR a încheiat un contract cu firmă de servicii pirotehnice finlandeză acreditată de Eurovision.

În Norvegia, casa de producţie a lui Ovi, „daWorks Music Publishins Ltd”, a făcut lobby pentru echipa României, iar protagoniştii sunt deja invitaţi în două emisiuni la televiziunea norvegiană.

De altfel, Ovi este atât de optimist încât a spus că sigur va paria şi bani pe România învingătoare la Eurovision.

Ne puteți urmări și pe Google News