Trei dintre organizatorii atentatelor sinucigaşe de la metroul din Moscova au fost ucişi, anunţă BBC.
Deocamdată, nu se cunoaşte când anume cei trei au fost ucişi. Toţi cei implicaţi în organizarea atentatelor au fost identificaţi, relatează RIA Novosti.
Autorităţile ruse au avertizat luna trecută că cei care au plănuit atacurile, în urma cărora au murit 40 de oameni, vor fi „distruşi”.
Două tinere femei din Daghestan au fost identificate ca fiind cele care au executat atentatele sinucigaşe.
Preşedintele rus Dmitri Medvedev a spus că a fost necesar ca „teroriştii” să fie ucişi deoarece s-au opus arestării.
„Cei care se opun arestării trebuie să fie eliminaţi – nu poţi arăta milă”, a spus Medvedev la o întâlnire cu şeful Serviciului de Securitate Federal, Alexander Bortnikov, potrivit aceleiaşi surse. Printre cei trei se aflau doi bărbaţi care le-au escortat pe tinerele din Daghestan la Moscova, mai spus Bortnikov.
La scurt timp după atacuri, premierul rus Vladimir Putin a spus că anchetatorii ruşi ar trebui să privească prinderea organizatorilor ca pe o „datorie de onoare”.