Ordonanţa 50 se întoarce împotriva tuturor

Ordonanţa 50 se întoarce împotriva tuturor

Chiar dacă ar trebui să protejeze clienţii băncilor, Ordonanţa 50 lucrează deseori în detrimentul debitorilor. Suplimentar, sunt afectaţi şi creditorii.

Clienţii şi băncile vor pierde bani în urma implementării Ordonanţei 50 care a dat peste cap întregul sistem bancar. Culmea, acest act normativ ar putea genera costuri inclusiv pentru oamenii care nu au şi nici nu vor avea credite în anii următori.

Aceasta dacă unele bănci vor da în judecată statul şi vor câştiga procesele. Surse din piaţa bancară au declarat că mai multe instituţii pregătesc o astfel de ofensivă. Însă, nicio bancă mare nu s-a grăbit să spună că ar fi printre cele care pregătesc o astfel de acţiune.

În plus, oficialii unei bănci mari au dat asigurări că în niciun caz nu ar face publi că o astfel de intenţie dacă respectiva bancă s-ar pregăti de un proces cu statul.

Ratele vor fi mai greu de dus prin Ordonanţa 50

În următoarele luni, majoritatea clienţilor vor vedea o mică micşorare a ratei lunare, indiferent ce credit şi ce tip de dobândă au, deoarece dobânzile se calculează pentru ani de 360 de zile şi luni de 30 de zile, indiferent că este vorba de februarie sau de august. Însă, peste câţiva ani, cei care au credite în valută, cu dobânzi variabile, vor avea de plătit rate mai mari decât în prezent.

De vină nu este chiar OUG 50, ci interpretarea dată de ANPC, care spune că în cazul legării dobânzilor variabile de indicii interbancari (ROBOR, EURIBOR, LIBOR), efectul e de îngheţare a marjelor, însă la niveluri mari.

Dacă marjele mari înseamnă câştiguri pentru bănci, lucrurile s-ar putea să nu stea chiar aşa: odată cu ratele s-ar putea înmulţi şi creditele neperformante. "Este cel mai prost moment (n.r. - pentru legarea dobânzilor de indicii interbancari) pentru că EURIBOR e foarte jos", spune preşedintele ARB, Radu Gheţea.

Mulţi clienţi, nemulţumiţi de cum implementează băncile ordonaţa, îşi vor căuta dreptatea în instanţă. "OUG 50 e una populistă, datorită faptului că marşează foarte mult pe mobilizare împotriva băncilor «lacome»", spune economistul Bogdan Baltazar. De pe urma pro ceselor sigur vor câştiga bani avocaţii.

Băncile au început să marcheze pierderile

Costurile fiecărei banci în urma intrării în vigoare a Ordonanţei 50 nu au fost nesemnifi cative: milioane de scrisori trimise clienţilor, acte adiţionale la contractele în derulare. În premieră, mai multe bănci au avut agenţiile deschise şi în weekend, fapt care le-a mai adus nişte co sturi cu plata orelor suplimentare.

"Cu siguranţă se poate spune că acest act normativ a generat o serie de mişcări aproape fără precedent în mediul bancar românesc", apreciază avocatul Romeo Cosma. Sunt însă alte costuri mult mai importante: a daptarea sistemelor IT pentru calcularea noilor rate, eliminarea unor comisioane în cazul unor contracte în derulare.

Mai mult, băncile ar putea înregistra ale pierderi dacă nu câştigă procesele cu clienţii. Referitor la eliminarea unor comisioane din contractele de credit în derulare, Mihaela Bădescu, senior partner la Cladoveanu, Bădescu şi Asociaţii, spune că efectul "nu e neapărat un prejudiciu pe care îl suferă o bancă, ci o aliniere la legislaţia UE. Haideţi să dăm în judecată Consiliul Europei!" (Au contribuit Teodora Vasâlca, Paul Barbu)

SFATURI OFICIALE

Ghid pentru restructurarea creditelor

Ministerul Finanţelor, BNR şi ANPC au lansat un Ghid pentru restructurarea extrajudiciară a împrumuturilor cu garanţii ipotecare.

La elaborarea ghidului au contribuit Banca Mondială, Asociaţia Română a Băncilor şi Asociaţia Societăţilor Financiare. Documentul, publicat pe site-ul Finanţelor, cuprinde un set de 12 principii de care trebuie să se ţină cont atunci când persoanele fizice care au probleme financiare negociază cu creditorii lor restructurarea creditelor ipotecare.

"Principiile prevăzute în Ghid au caracter de recomandare, putând fi extinse, în funcţie de politica proprie a fiecărui creditor, şi altor tipuri de împrumuturi sau produse financiare", se arată în document.

De exemplu, una dintre recomandări e ca datornicii care nu îşi mai pot plăti ratele din cauza problemelor financiare să apeleze rapid la bancă pentru a găsi o soluţie convenabilă ambelor părţi. Totodată, banca nu trebuie să execute silit datornicul dacă nu a finalizat încă discuţiile cu acesta. (Ana Bâtcă)

Ne puteți urmări și pe Google News