Orban, PROVOCARE pentru Dragnea: ”Liviule, dacă eşti bărbat...”
- Ana Petrescu
- 18 octombrie 2017, 15:23
Liderul PNL, Ludovic Orban, a lansat o provocare, miercuri, pentru președintele PSD, Liviu Dragnea. El i-a transmis șefului Camerei Deputaților că dacă are curaj, îl așteaptă „la orice oră” la o dezbatere televizată privind starea României și deciziile pe care le-a luat coaliția de guvernare până în prezent.
„Îl provoc pe Liviu Dragnea la o dezbatere publică privind situaţia României astăzi, privind distrugerea sistematică a economiei de către Guvernul PSD şi privitor la direcţia pe care trebuie să se îndrepte România. Este momentul ca vălul minciunilor pesediste să fie dat la o parte. Liviule, dacă eşti bărbat, dacă ai curaj, dacă nu ţi-e ruşine de ce ai făcut, te aştept la orice oră, la orice post de televiziune, cu orice moderator, la o dezbatere cinstită, directă privind starea naţiunii, privind direcţia în care se îndreaptă România. Faptul că te ascunzi în spatele lătrăilor de partid şi al pseudo-analiştilor care funcţionează ca purtători de cuvânt ai PSD, nu face decât să inducă o ceaţă suplimentară asupra realităţii economice româneşti”, a spus Ludovic Orban, la Parlament.
Șeful liberalilor a precizat că „doar o dezbatere faţă în faţă poate să permită cu adevărat ca cetăţenii să înţeleagă ce se întâmplă în România şi cine are dreptate”.