Dezbaterile au loc la solicitarea Grupului parlamentar al PSD, iar tema este: „Jaful Unifarm sub masca pandemiei! Schimbarea managerilor de spitale de către Guvernul PNL cu scopul de a se face achiziţii directe de măşti de la Unifarm la preţuri astronomice”.

„Sincer, sunt uimit de subiectul pus în dezbatere pentru că acest subiect mi se pare unul care nu are legătură direc tă cu activitatea mea de premier și se încearcă crearea unei legături inexistente între mine și guvern cu cercetarea unei instituții a statului. PSD caută să arunce în spatele meu într-un mod insidios, să facă legături fără fundament între mine și activitatea unei societăți a statului vizată de o anchetă în curs și mă bucur că există o anchetă în curs.

Subiectul nu are legătură cu activitatea mea de premier, m-aș fi așteptat să discutăm despre faprul că Guvernul a alocat resurse cum niciodată nu au fost alocate pentru susținerea sectorului de sănătate. Nu mă așteptam din partea PSD să deschidă un astfel de subiect. Din ianuarie 2017 PSD a declanșat o adevărată luptă împotriva instituțiilor din justiție. Măcelărirea legislației din justiție, a codurilor penale, atacarea la CCR.

Timp de 3 ani, PNL a luptat pentru apărarea drepturilor instituțiilor din justiție de a ancheta faptele de corupție
Vă referiți la schimbări de manageri de spitale județene – vă dau câteva exemple de manageri schimbați: managaerul de la Focșani, de la Deva, după pierderea completă a controlului asupra funcționării spitalului, de la Suceava. Am schimbat managerii care au demonstrat o crasă iresponsabilitate.

Nimeni nu a impus niciun manager de spital să facă nicio achiziție decât conform procedurilor legale
Legat de achiziții, vă rog să vă uitați la achizițiile din zona guvernamentală – cu cât s-au achiziționat echipamente. Licitația de măști pentru elevi – 1,42 de lei. Ultima achiziție făcută de MS, contestată de o firmă abonată la cobtractele cu PMB – preț unitar, fără TVA, de 0,68 de lei pe mască.

Îmi pare mie așa că ne aflăm într-o situație în care hoțul, adică PSD, struigă hoții despre niște oameni pentru care cinstea și corectitudinea sunt reguli de exercitare a mandatului Ați inițiat procedura pentru o comisie de anxhetă pentru achizițiile făcute în pandemie. Vă sfătuiesc să duceți la capăt acest demers, dar să includeți și achizțiile făcute de CJ-uri, de primari, de directorii de spitale numiți de dvs și faceți o anchetă serioasă”, a declarat Orban în sesiune extraordinară din Camera Deputaților.

Directorul Unifarm, Adrian Ionel, este cercetat sub control judiciar într-un dosar în care este acuzat de DNA de luare de mită, referitor la achiziţionarea unor echipamente de protecţie împotriva COVID. El este cercetat pentru luare de mită, abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite, complicitate la trafic de influenţă, instigare la fals intelectual şi folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane.

 

Deputatul USR Emanuel Ungureanu spune că va merge marți la DNA pentru a depune noi probe în dosarul Unifarm și pentru a cere audierea unor martori. El a susținut, luni, la RFI, că în acest caz ar trebui audiat și Ludovic Orban, pentru că există „încrengături politico-interlopo-mafiote, care duc din păcate chiar în anturajul premierului”.

Marcel Ciolacu: „Până și medicilor din linia întâi le-ați dat echipamente proaste”

Imediat după ce Orban și-a încheiat discursul, la pupitru a urmat Marcel Ciolacu, liderul PSD, care l=a acuzat pe premier că guvernul pe care îl conduce „a profitat cu tupeu să vă îndestulați toși clienții politici”.

„Vă reamintesc că am făcut un amendament pe strarea de alertă petru controale pe care să le poată face Curtea de Conturi. Vă reamintesc că în Parlament nu a fost modificat niciodată Codul penal. CCR, dle prim-ministru, este o instituție care face parte din statul de drept, pe care o atacați zilnic. Dle Orban, de 4 luni vă spunem clar: guvernați, nu mai furați.

Ați profitat cu mult tupeu să vă îndestulați toți clienții politici. Pentru dvs personal nu au existat reguli și legi. Ați ținut românii închiși în case, ați distrus economia, în timp ce șmecherii PNL s-au îmbogățit pe 3 generații. Dle Orban, ați reprezentat doar interesele marelui stomac liberal pe care l-ați hrănit cu sute de mii de euro. Ați prins din ce în ce mai mult curaj – contracte fără licitație unul după altul. Sute de milioane de euro pentru prietenii liberali. Ați avut măști cu defecte. Care a fost scopul? Niciodată nu a fost protecția oamenilor, ci îmbogățirea PNL

Până și medicilor din linia întâi le-ați dat echipamente proaste. Dle prim-ministru, corupția a ajuns pe masa Guvernului pe care îl cobduceți, iar azi trebuie să dați explicații. Degeaba încercați să vă deziceți, ați fost unul dintre cei care l-au lăudat constat pe directorul Unifarm pentru transparanță. Nu vă ascundeți după scuze penibile. E evident pentru toată lumea. Aveți curajul să veniți aici la microfon și să recunoașteți. Ați fi continuat să dați tunuri dacă PSD nu v-ar fi oprit. Vă asigur că în comisia de anchetă din Parlamennt vor fi scoase la lumină toate ticăloșiile. Toate vor ajunge la Parchet. Președintele e la fel de vinovat ca cel pe care l-a impus în fruntea Guvernului.

Se strânge lațul, dle Orban. Acest guvern trebuie să plece. PSD va depune o moțiune de cenzură împotriva acestui guvern, iar cine nu votează moțiunea înseamnă că susține hoția și este părtaș la jaful PNL”, a spus Ciolacu.

Foto: Răzvan Vălcăneanțu