Evenimentul Zilei > Social > Opt zile în satul de pescari Ayampe
Opt zile în satul de pescari Ayampe

Opt zile în satul de pescari Ayampe

ECUADOR. Pe coastele vestice ale Americii de Sud înţelegi cel mai bine de unde „îi vin” lui Gabriel Garcia Marquez frazele magice care îi animă cărţile.

În locuri ca acelea pe care le-am văzut în două luni şi jumătate de hoinăreală prin America de Sud, timpul îşi desfăşoară curbele după altă fizică. Abia când ajungi într-un cătun de pescari de la buza Pacificului, undeva prin Ecuador, începi să înţelegi cum de putea columbianul, dar mai întâi de toate sudamericanul, de Marquez să-şi comunice poveştile în acele fraze luxuriante, magice, ca o iederă verbală crescând în progresii geometrice, imprevizibil de coerentă: pentru că aşa e aici.

Îţi vine uşor să renunţi la numărătoare, ca la ceva inutil. Decretezi că e miercuri, şi e şase seara, şi aşa rămâne până când ai chef să schimbi calendarul şi ceasul. Locul, dacă e să aibă un nume, se cheamă Ayampe şi e un sat în Ecuador, una dintre nenumăratele plaje de pe Drumul Soarelui – Ruta del Sol – care desenează conturul turistic al coastei de vest. E o aşezare minusculă, unde cei grăbiţi nu se opresc mai mult de o zi, la câţiva kilometri de mult mai cunoscuta Montañita – raiul surferilor şi al petrecăreţilor 24 cu 24.

Acoperişuri din frunze de palmier

Am ajuns la Ayampe printr-un concurs de împrejurări, un fel de dat cu banul în manieră ştiinţifică: un impuls, ceva intuiţie, pe care călătorind înveţi să o asculţi, şi ceva informaţie selectată la o cabină de internet din Cuenca, unde mi-a trezit interesul prin cuvântul „biodiversitate” ataşat locului. Încet, dar implacabil trebuia să mă îndrept spre Quito, ca să zbor înapoi în Europa. De la unul dintre multele puncte interesante de pe harta Ecuadorului, Ayampe avea să-mi devină casă mai dulce ca acasă timp de 8 zile. Nu m-am îndurat să plec decât cu 24 de ore înainte de a decola spre Bucureşti, din care 12 au fost doar drumul de noapte spre Quito.
 
După ce, venind dinspre Cuenca, din Anzi, am schimbat vreo trei-patru autobuze din ce în ce mai vechi şi mai şubred-zdrăn gănitoare, ultimul şi câştigătorul competiţiei nedeclarate de veselă decrepitudine mecanică m-a ejectat grăbit în drumul prăfos şi aparent pustiu şi de-a stânga, şi de-a dreapta. La 10 minute de mers înspre ocean însă apare aurul vechi al acoperişurilor din frunză de palmier. Departe de a se ruşina cu dimensiunile-i reduse şi îndeletnicirile aproape exclusiv pescăreşti ale locuitorilor săi, Ayampe îşi primeşte oaspeţii cu bunăstarea confortului simplu (8 dolari pe noapte pentru o cameră cu baie şi pat dublu) şi savoarea unor meniuri tradiţionale pe bază de peşte şi fructe de mare culese adineauri din plasele pescarilor.

„Bine ai venit, aici e casa ta acum!”

La Cabañas de la Iguana, grup de căsuţe pitoreşti care îşi iau numele de la una dintre cele două stânci din larg (Ţestoasa şi Iguana), l-am întâlnit mai întâi pe Galvan. E columbian prin naştere, originar din Cali, şi se ocupă singur, cu o eficienţă relaxată, de toţi turiştii ajunşi la el, începând prin a le spune, sincer: „Bine ai venit, aici e casa ta acum! Ia tot ce vrei din grădină sau din bucătărie, fără să mă întrebi”.

Grădina, pe care a creat-o şi o îngrijeşte de 7 ani, de când a venit aici, şi căreia îi vorbeşte în plimbări nocturne printre bananieri şi arbori de papaya, împrumută ceva din forţa şi magia omului. Pentru că Galvan, deşi nu o admite, este un soi de geniu al locului, un fel de înţelept sau poate un înger. Îţi răspunde cu voce tare la întrebări pe care nu ai apucat să le formulezi decât în gând. Nu îşi iese niciodată din fire, căruia nu-i e frică de moarte pentru că a văzut-o de aproape şi care e prieten cu tarantulele. Ştie totul – şi mai mult decât scrie în cărţi – despre plantele din grădina sa, fără să fi studiat vreodată agronomie, floricultură sau pomicultură.
 
„Eu am nevoie de bani doar ca să pot întreţine Iguanita. Dacă s-ar putea, aş vrea să vină toţi aici ca la ei acasă şi să ne bucurăm de viaţă, să facem baie în ocean, să cântăm şi să dansăm salsa.” Şi salsa este, nopţi în şir, jam sessions în apogeu, patru oameni schimbând instrumente de percuţie improvizate din capace, oale, linguri, trecând de la cântec la dans în ritmul mulţumirii depline cu ceea ce eşti tu pe lume, încât interminabilele cantităţi de bere rece ies instantaneu prin toţi porii, nemaiavând de ce să se ducă la budă.

Mă întreb când doarme Galvan sau dacă doarme vreodată, pentru că ne terminăm sincretismele salsere în orele mici ale dimineţii, iar el apucă să facă locul lună şi să tragă şi o baie în ocean până la 9.00- 10.00, când ne trezim. Ne-am autointitulat trupa „I Wanna Iguana” . Galvan, eu şi cei doi peruani din Lima, studenţi la antropologie, Pablo, puţin poet, şi Lepe, puţin muzician. Ne amuzăm pe tema vechiului bolero „Historia de un Amor”, care, inexplicabil pen tru niciunul dintre noi, pare că ne-a ademenit aici, pentru că l-am fredonat din senin, independent unii de alţii, pe când intram în Ayampe.

Acolo unde natura e îndrăgostită de viaţă

„Aici toată natura e îndrăgostită”, mi-a spus Galvan la câteva ore după ce am trecut prima oară pe sub portalul de flori căţărătoare care închipuie una dintre intrările de la Iguana. Aşa e. E îndrăgostită de viaţă. Şi nici tu nu poţi fi altfel, prins ca un scarabeu în chihlimbar în aerul fermecat al locului, suspendat în timp: râul care se varsă în ocean la câteva sute de metri mai încolo, cartier general al pelicanilor care după-amiezele vin să îşi ia porţia de peşte de la pescari.

Înţelegerea simplă cu care oamenii aruncă peştii prea mici păsărilor. Congregaţiile de crabi verzi şi portocalii care, reflux de reflux, umplu plaja cu mii de misterioase ovoide de nisip. Circuitul simplu şi nud al vieţii care iese din mare în forma unei grămezi modeste de peşte, din care cumpără tot satul. Şi tu, fericit naufragiat într-o lume care stă în loc, zâmbind la sticla de bere, dar de fapt doar zâmbind.

Citiţi şi:

  1. O româncă prin jungla amazoniană
  2. Rio de Janeiro, nimic periculos
  3. Brazilienii, când nu au ce face, cântă
  4. Tatuaje în Golful Tuturor Sfinţilor
  5. Favelele din Fortaleza
  6. Belém, oraşul de pe axa cauciucului
  7. 250 de oameni pe Lebăda Albă
  8. Let's rock and roll, Jesus, baby
  9. Şlagărele româneşti ajung în Amazonia
  10. Clandestini la frontiera fatală
  11. Peruanii, mai nepunctuali decât românii | FOTO
  12. De la Mazán la Santa Clotilde, cu „rapida”

Descoperiţi şi mâine, pe www.evz.ro,
povestea fascinantă a Lianei Oprea.

Publicat in categoriile: Social
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Accesează: