Un episod, oarecum uitat, ar trebui să dea de gândit Statelor Unite, scrie NationalInterest. În ianuarie 1968, într-o seară de iarnă, trupele nord-coreene de operațiuni speciale au mers spre sud, spre Zona Demilitarizată, care desparte cele două Corei, au tăiat gardul și au pătruns dincolo.

Cei 31 de oameni trimiși în cea mai secretă operațiune făceau parte din Unitatea 124 a Armatei, o organizație militară de elită însărcinată cu desfășurarea de operațiuni de gherilă împotriva dușmanilor nordului. Aveau salopete deasupra și uniforme militare sud-coreene pe dedesubt.

Fiecare avea asupra sa o mitralieră, un pistol, opt grenade și o mină antitanc. Misiunea lor, așa cum spunea unul dintre soldații capturație, era de a „tăia capul președintelui sud-coreean Park Chung-hee și, după aceea, de a-i împușca pe locotenenții săi”.

În timp ce echipa de șoc pătundea în DMZ, radioul de propagandă nord-coreean răsuna cu un apel al președintelui nord-coreean Kim Il-sung, în care cerea „lovirea Statelor Unite”.

Soldații nord-coreeni s-au apropiat foarte mult de palatul prezidenţial de la Seul, dar forțele de securitate sud-coreene au reuşit să respingă asaltul în ultima clipă. Majoritatea au fost uciși, iar câțiva au fost prinși în viață. Unul dintre supraviețuitori a revenit în Coreea de Nord, unde acum este general în Armata Populară Coreeană.

Ce știa CIA

Furios, Park, pe care nord-coreenii nu încercau prima dată să-l asasinze, a creat o echipă secretă de comando însărcinată să demoleze palatul de la Phenian al fondatorului nord-coreean.

Raidul împotriva președintelui Park a venit ca un șoc teribil pentru societatea sud-coreeană, dar ideea unei tentative de asasinat nu a apărut din senin, cel puțin nu pentru CIA. Agenția avea indicii despre comploturi puse la cale de regimul nord-coreean cu cel puțin șase luni înainte de atacul de la Casa Albastră.

Vicepreședintele american Hubert Humphrey urma să participe la învestirea lui Park în iulie 1967, dar CIA a trasmis un avertisment privind riscurile unei astfel de deplasări.

Potrivit unui raport al CIA din 1969, cei capturați au dezvăluit că „se așteptau la o primire călduroasă din partea unui popor oprimat, dar au găsit anticomunism puternic în rândul poporului sud-coreean”.

În același timp, propaganda nord-coreeană a respins orice asociere cu soldații pe care i-a trimis în această operațiune, pretinzând că aceștia au organizat pe cont propriu o răscoală împotriva dictaturii președintelui sud-coreean.

În final, operațiunea Phenianului s-a întors împotriva sa, consolidând angajamentul SUA vizavi de securitatea sud-coreeană.