Tânărul Valentin Felixovici Voino-Iasenețki a studiat la Kiev, mai întâi la Academia de Arte Frumoase, apoi la Facultatea de Medicină.

Atât în vremea războiului ruso- japonez (1904-1905), cât și în timpul Primului Război Mon­dial (1914-1917), Sfântul s-a ofe­rit ca voluntar, îndeplinind misiunea de chirurg în mai multe spitale din Rusia.

În anul 1916, și-a susținut doctoratul, apoi s-a hotărât să-și publice experiențele medicale într-o carte numită Eseu despre chirur­gia infecțiilor septice, în care pre­zenta pentru prima dată infor­mații de mare importanță, care aveau să aducă salvarea multor vieți omenești.

În anul 1906 tânărul Valentin s-a căsătorit cu Ana, însă o boală incurabilă a pricinuit moartea timpurie a soției sale, astfel încât Sfântul a rămas singur cu cei patru copii ai lor.

După venirea la putere a stăpânirii atee în Rusia, în anul 1917, medicul Valentin, stabilit la Tașkent, nu a încetat a-și ma­nifesta public credința ortodo­xă.

Ierarhul locului l-a chemat să slujească Bisericii, încredințat de faptul că aceasta este misiunea și calea ce îl așteaptă, doctorul Valentin a acceptat fără nici o reținere hiro­tonia în preot, în anul 1921.

În scurt timp, a primit și tunderea în monahism, luând numele de Luca. În anul 1923, la cererea credincioșilor, a fost hirotonit arhiepiscop de Tașkent.

La scurt timp a fost însă întemnițat, urmând un lung șir de 11 ani de pribegie și suferințe în închiso­rile comuniste. Fiind un chirurg vestit, episcopul Luca a primit aprobarea de a opera în spitalele din închisorile prin care a fost purtat.

Fiecare operație începea și se termina cu o rugăciune către Maica Domnului, iar curățarea trupului cu iod, spre dezinfectare, Sfântul o făcea în semnul crucii.

În anul 1946, reabilitat chiar de prigonitorii săi, datorită faimei sale în întreaga lume, Sfântul Luca a fost numit arhiepiscop de Simferopol și Crimeea.

Acolo a reînviat credința și viața duhovnicească. Predicile lui erau ascultate, pe lângă credincioșii de rând, de studenți, intelectuali și chiar de oameni de alte credințe.

Părintele Luca nu s-a temut niciodată în cuvântările sale a condamna ateismul.

La bătrânețe, Sfântul și-a pierdut cu totul vederea. Despre aceasta însă, el spunea: „Cel ce și-a închinat viața Domnului nu poate fi niciodată orb, fiindcă Dumnezeu îi dă lumina la fel cu cea de pe Tabor”.

Sfântul Luca al Crimeii a adormit în Domnul la data de 11 iunie 1961.

Fiind cinstit ca un nou doctor fără de arginți și făcător de minuni, Ierarhul și medicul Luca a fost canonizat în anul 1996.

Sfintele lui moaște au fost așeza­te în Catedrala „Sfânta Treime” din Simferopol, unde săvârșesc tămăduiri minunate.

În anul 2013, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât înscrierea numelui său și în calendarul Bisericii noastre, cu zi de pomenire la 11 iunie.