Omul gheţurilor: Povestea lui Lewis Gordon Pugh

Omul gheţurilor: Povestea lui Lewis Gordon Pugh

Canalul Viasat Explorer prezintă astăzi, de la ora 19.00, un documentar fascinant despre "arta" de a înota în ape îngheţate.

"Omul gheţurilor: Povestea lui Lewis Gordon Pugh" (Africa de Sud, 2008) îl prezintă pe cel care a uimit o lume întreagă prin alegerile sale riscante. El poate plonja în apele reci ale Oceanului Arctic sau poate înota un kilometru în apele Antarcticii, purtând doar costum de baie şi cască de înot.

Lewis povesteşte experienţele prin care a trecut şi cum se antrenează pentru a-şi pregăti corpul să reziste la temperaturi foarte scăzute. Documentarul e o cronică a extraordinarelor călătorii întreprinse pe distanţe lungi, în apele îngheţate de la Polul Sud şi Polul Nord.

Activist pentru protecţia mediului înconjurător, Pugh este prima persoană care a înotat în fiecare ocean, pe distanţe lungi. Ultima sa ispravă a avut loc în luna mai, anul acesta, când a înotat peste un kilometru într-un lac glaciar de pe muntele Everest (Lacul Imja). Combinaţia dintre temperatură şi altitudine au făcut ca această încercare să fie una dintre cele mai dificile.

Mesaje ecologiste

A sperat astfel să atragă atenţia asupra topirii gheţarilor din Himalaya, "un colac de salvare ce oferă o sursă de apă constantă pentru aproximativ 2 miliarde de oameni". Cei din India, China, Pakistan, Myanmar, Bangladesh, Afganistan, Nepal, Laos, Thailanda, Cambodgia şi Bhutan depind de apa din Himalaya şi Hindu Kush.

"Fără o aprovizionare regulată cu apă, există un risc real de instabilitate în regiune", scrie Lewis Gordon pe site- ul personal.

<object width="560" height="340"><param name="movie" value="http://www.youtube.com/v/6sS8OcEwXNs?fs=1&amp;hl=en_GB"></param><param name="allowFullScreen" value="true"></param><param name="allowscriptaccess" value="always"></param><embed src="http://www.youtube.com/v/6sS8OcEwXNs?fs=1&amp;hl=en_GB" type="application/x-shockwave-flash" allowscriptaccess="always" allowfullscreen="true" width="560" height="340"></embed></object>

Ne puteți urmări și pe Google News