Este deja numit "vocea din mormânt". Înainte de a fi asasinat, unul dintre cei mai cunoscuţi jurnalişti dintr-o zonă de conflict mult mai puţin cunoscută decât Gaza, de exemplu, a scris un editorial şocant.
Războiul civil de peste 25 de ani din Sri Lanka este relatat, în presa internaţională, în mai puţine cuvinte decât conflictul din ultimele câteva săptămâni din Gaza. Totuşi, 70.000 de oameni şi-au pierdut viaţa în luptele de peste ani.
"Când voi fi ucis, guvernul va fi cel care a săvârşit crima", scrie jurnalistul Lasantha Wickrematunge, din Sri Lanka, într-un editorial publicat după moartea sa.
Jurnalistul a fost ucis joi, în timp ce mergea cu maşina spre biroul său, de un asasin care conducea o motocicletă. Potrivit The Guardian, peste 4.000 de persoane au ţinut să fie prezente, ieri, la înmormântarea cunoscutei figuri media.
"Ştiu că ancheta nu va avea vreun rezultat"
Editorialistul se adresează preşedintelui statului sud-asiatic, Majinda Rajapakse, cei doi fiind cunoscuţi ca prieteni vechi. "Ştiu că, după moartea mea, vei face toate eforturile pentru a îndemna poliţia să ancheteze cazul. Dar, ca alte anchete pe care le-ai cerut în trecut, nici aceasta nu va avea vreun rezultat. Totuşi, amândoi ştim cine este responsabil de uciderea mea", scrie jurnalistul, făcând referire la guvernul de Colombo.
Publicaţia pe care a condus-o jurnalistul, din funcţia de redactor-şef, Sunday Leader, este socotită drept cel mai bun ziar independent al ţării. Acesta a fost imparţial pe întreaga durată a războiului civil.
Război pentru autonomie
Lupta se dă între grupare Tigrii Eliberatori ai Tamilului Eelam (LTTE)- catalogată de Statele Unite, Uniunea Europeană şi India drept o organizaţie teroristă - şi guvernul statului din Asia de Sud. După 19 ani de conflicte, în 2002, s-a semnat un acord de încetare a focului. În ianuarie 2008, armistiţiul a fost rupt chiar de guvern, care pretinde că "tigrii" s-au folosit de el pentru a se înarma din nou.
În ultimele două luni, armata guvernamentală a obţinut câteva victorii importante împotriva grupării, reuşind să cucerească chiar centrul de comandă al acesteia, oraşul Kilinochchi, din nordul ţării.
Tamilii reprezintă doar 12% din populaţia majoritar singaleză din Sri Lanka. Rebelii LTTE cer, în numele minorităţii din rândurile căreia fac parte, o regiunea autonomă în nord-estul statului.