Când am aflat că TVR a fost singura in stituţie care i-a răspuns favorabil unui excentric scoţian dornic să participe la repetiţiile şi la conferinţele de presă de la a 55-a ediţie a concursului Eurovision, am jubilat.
Anticipam încă un caz în care televiziunea publică din România demonstrează că e o vacă bună de muls, chiar şi de către un jurnalist din Aberdeen scriind cu volanul taxiului de pe urma căruia trăieşte.
Mărturisesc însă, uşor dezamăgit, că nu pare un bairam pe bani publici, ci doar o poveste pitorească a unui britanic topit după un kitsch autoproclamat „programul TV favorit al Europei”.
Sigur, putem discuta despre corespondenţele pe Facebook şi pe blog pe care şi le-a asigurat Televiziunea Română lăsându-se reprezentată de un tip cu o fixaţie fistichie.
Kevin Sherwin e, dacă vreţi, „Omul care se holba la capre”, titlul unei comedii de pe marile noastre ecrane. Ceea ce altora li se pare caraghios, în cazul de faţă Eurovision, lui îi merge la suflet.
Iar faptul că vede câştigătoare melodia azerei Safura, acuzată că ar avea voce doar când o acoperă „backing vocals” şi că pronunţia ei în engleză lasă de dorit, arată cât de bine a înţeles spiritul competiţiei de la sfârşitul acestei luni!
Până atunci, Sherwin a reuşit să facă să se scrie în ziarul cu tiraj uriaş „The Sun” despre România altfel decât în context negativ. Nu e ce trebuie, dar tot e ceva.