Omul care aduce cartea

Omul care aduce cartea

Celebrul critic este, incepand de azi, noul colaborator al EVZ, unde va semna saptamanal, in fiecare vineri, cate o cronica literara.

Dan C. Mihailescu este cunoscut in primul rand pentru emisiunea „Omul care aduce cartea”, pe care o realizeaza la Pro TV incepand din 2000.

Scriitorul s-a nascut in Bucuresti, pe 12 decembrie 1953, si a absolvit Facultatea de limba si literatura romana (Sectia romana-franceza) in 1976. Pana acum patru ani, a activat ca si cercetator stiintific la Institutul de istorie si teorie literara „G. Calinescu”.

O realizare exceptionala a lui Dan C. Mihailescu a fost coordonarea suplimentului „Litere, Arte, Idei” al ziarului „Cotidianul”, in doua transe: 1991-1996 si 2001-2004, una dintre putinele publicatii culturale care mai subzista in colectii, datorita calitatii cu totul deosebite. Pana acum, criticul a mai sustinut rubrici permanente de cronica literara in urmatoarele publicatii: „Transilvania” (1984-1989), „22” (1994-2000), „Ziarul de Duminica” (2000-2006), „Jurnalul national” (2006 - prezent).

Debutul publicistic s-a produs in 1974, in revista „Romania literara”, iar cel editorial, in 1982, cu volumul „Perspective eminesciene” (reeditat recent de prestigioasa Editura Humanitas), urmat de inca 14 volume proprii. Natura interogativa, dubitativa, de sorginte carteziana, Dan C. Mihailescu respinge toate extremismele ideologice (inclusiv dogma mai noua, la moda, a „corectitudinii politice”), ramanand adeptul spiritului liber, neincorsetat de constrangeri doctrinare. Din acest motiv, doua dintre cartile sale de eseuri se numesc „Stangacii de dreapta” si „Indreptari de stanga”.

Ne puteți urmări și pe Google News