Omul-calculator

Omul-calculator

Un student francez a uimit lumea efectuând calcule mintale mai rapid decât calculatorul.

Francezul Alexis Lemaire a uimit lumea reuşind, săptă mâna aceasta, să-şi doboare propriul record la calcul mintal, după ce a extras rădăcina de gradul 13 dintr-un număr având 200 de cifre în 70,2 secunde. Poreclit şi „matletul“ pentru capacităţile sale ieşite din comun, francezul a reuşit această performanţă în cadrul unui eveniment special organizat marţi la Muzeul de Ştiinţe din Londra. „S-a aşezat pe scaun şi era o linişte deplină, apoi, deodată, în mod uimitor, a dat răspunsul“, a povestit Jane Wess, responsabilul Departamentului de matematică din cadrul muzeului. Capabil „să vadă“ numerele Numărul din care trebuia extrasă rădăcina de gradul 13 a fost generat pe calculator chiar în momentul începerii experimentului, astfel că Lemaire nu avea de unde să ştie răspunsul dinainte.

În vârstă de 27 de ani, Lemaire este student la Universitatea din Reims, unde îşi pregăteşte şi doctoratul. Totodată, este angajat la o firmă care se ocupă cu dezvoltarea inteligenţei artificiale. El şi-a descoperit talentul pentru acest gen de calcule la vârsta de 9 ani, când, mai mult în joacă, a extras rădăcina pătrată dintr-un număr de opt cifre pe care l-a zărit pe ecranul calculatorului.

Lemaire este descris de specialiş ti drept unul dintre puţinii oameni capabili „să vadă“ numerele, să memoreze nenumărate calcule şi să proceseze rapid informaţii. SECRETUL „MATLETULUI“ Cum se antrenează mintea Francezul îşi antrenează mintea câte patrucinci ore pe zi, iar pentru a scăpa de stres face jogging. El şi-a făcut un scop în viaţă din a colinda lumea pentru a-şi demonstra talentele. Înaintea unei probe, tânărul ia pastile pentru inimă, al cărei ritm creşte foarte mult în timp ce execută calcule mintale complicate. „Ambiţia mea este să-mi controlez creierul astfel încât să calculez tot ce fac în viaţă. Apoi vreau să-mi încarc mintea pe un calculator pentru ca acesta să aibă aceleaşi abilităţi ca şi mine“, a mai spus Lemaire. Chiar dacă oamenii de rând nu au nicio şansă de a ajunge la asemenea performanţe, Lemaire are câteva sfaturi pentru ei. Pentru îmbunătăţirea memoriei, e bine ca înainte de culcare să treceţi în revistă ce aţi făcut peste zi. Cititul şi cuvintele încrucişate vă vor spori capacităţile lingvistice. Pentru calcule mintale, el recomandă adunări tot mai grele, efectuate din ce în ce mai repede. Totodată, Lemaire avertizează: creierul nu funcţionează la întreaga lui capacitate atunci când sunteţi obosiţi sau stresaţi.

Ne puteți urmări și pe Google News