Oltchim are verde pentru Arpechim

Oltchim are verde pentru Arpechim

Comitetul Interministerial al Eximbank a aprobat acordarea către Oltchim a unei garanţii de 46 milioane euro, pentru un împrumut în vederea achiziţionării petrochimiei de la rafinăria Arpechim a Petrom, a declarat, ieri, preşedintele Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), Mircea Ursache.

El a afirmat că termenii tranzacţiei vor fi negociaţi de Oltchim şi Petrom. „Din informaţiile mele, datoria Oltchim către Petrom este de 26 milioane euro”, a spus şeful AVAS, citat de Mediafax.

Credit de 70 milioane euro

Ursache a adăugat că sunt şanse ca tranzacţia să fie încheiată în acest an. Potrivit sursei citate, garanţiile pentru alte companii, precum Ford sau Renault, sunt încă în analiză. Oltchim a anunţat, săptămâna trecută, că vrea să contracteze un împrumut de 70 milioane euro, pe şase ani, cu un an perioadă de graţie, pentru achiziţionarea petrochimiei de la rafinăria Arpechim, precum şi garanţii de 49 milioane euro de la Eximbank.

Propunerea conducerii Oltchim va fi analizată de acţionarul majoritar, Ministerul Economiei, pe 24 iulie. Oltchim este principalul beneficiar al produselor petrochimice ale Arpechim.

Ne puteți urmări și pe Google News