Oil Terminal, păgubită cu zeci de mii de tone de combustibil
- Adam Popescu
- 3 noiembrie 2010, 16:36
Zeci de mii de tone de combustibil au fost sustrase din conductele companiei de stat Oil Terminal, printr-o instalaţie ingenioasă, lungă de aproape un kilometru şi care se oprea într-o curte unde erau trei containere uriaşe. Poliţiştii din Constanţa, care cercetează cazul, spun că este posibil să fie cel mai mare furt de combustibil înregistrat în ultimii 20 de ani la Oil Terminal.
Oamenii legii au descoperit în pământ, la o adâncime de 50 de centimetri, un furtun din cauciuc cu diametrul de 3 ţoli şi o lungime de un kilometru, protejat de o ţeavă din polimer, pe care era trecută ca dată a fabricaţiei luna aprilie 2006. Instalaţia "înţepa" magistrala în zona podului de tramvai din cartierul "Km 4", trecea pe lângă mai multe firme şi un stadion, subtraversa calea ferată şi se termina în incinta fostei fabrici de peşte, unde erau amplasate trei containere uriaşe. La momentul descoperirii furtului, în containere s-au găsit 85 tone de motorină E5. Instalaţia a fost descoperită după ce muncitorii Oil Terminal au văzut o pată de motorină şi, săpând în zonă, au dat peste ţeavă. "A intervenit poliţia imediat, ne-am speriat, e clar că avem de-a face cu o reţea naţională implicată în acest furt. E de presupus că de-a lungul timpului s-au sustras cantităţi importante. Dacă efectuăm un calcul, după numărul de pompări, timpul de pompare, putem face o medie şi probabil că vorbim de furturi de zeci de mii de tone", spune directorul general al Oil Terminal Silviu Wagner. Reţea bine organizată
Instalaţia trecea prin zone strict supravegheate, atât de agenţii de pază ai firmei care colabora cu Oil Terminal, cât şi de alte forţe de ordine care patrulează zilnic prin apropiere. Nimeni însă nu a văzut nimic, deşi este evident că şanţul nu putea fi săpat decât cu utilaje specializate. Afacerea ilegală se desfăşura departe de ochii curioşilor, în spatele unui gard de beton care împrejmuia incinta unde fuseseră amplasate containerele în care se aflau nişte rezervoare. "Din containere, motorina era încărcată în autocisterne care plecau mai departe, probabil spre agricultură sau spre staţiile peco. Nivelul de sustragere este mult prea mare pentru a te gândi că se raportau doar la piaţa locală", explică Silviu Wagner convins că hoţii făceau parte dintr-o reţea bine organizată. "Atacurile" la magistrale s-au înmulţit în ultima vreme, ultimul având loc duminică noaptea când hoţii au perforat cu o foreză conducta de păcură şi câteva tone de combustibil s-au revărsat pe strada Teodor Speranţia, iar prin sistemul de canalizare păcura a ajuns şi în mare.
Au reziliat contractul cu firma de pază
Poliţiştii constănţeni confirmă cercetarea cazului, dar refuză deocamdată să ofere detalii suplimentare. Conductele Oil Terminal care transportă produs petrolier spre şi dinspre portul Constanţa sunt amplasate în sudul oraşului, fiind "în parohia " Secţiei 5 Poliţie. "Din cercetările efectuate până în prezent a rezultat că autorii infracţiunilor cunosc în detaliu amplasamentul şi au dezvoltat un mod de apărare specializat. Acest combustibil este valorificat ori direct, ori prin intermediari la diferite persoane sau societăţi comerciale specializate în astfel de comerţ", spune adjuntul şefului Secţei 5 Poliţie, comisar Lucian Dinulescu. Prima măsură luată de conducerea companiei Oil Terminal a fost să rezilieze contractul cu firma de pază cu care colabora de ani de zile şi care fusese de altfel notificată în urmă cu trei săptămâni că îşi îndeplineşte defectuos sarcinile de serviciu. Directorul Silviu Wagner nu exclude însă ca la originea atacurilor la conducte să fie şi angajaţi ai companiei, care ştiu exact când se efectuează pomparea de produs petrolier şi locurile unde se poate interveni pentru sustragerea combustibilului.