Oferte de vacanţă în cele mai vechi oraşe: Varanasi, India

Oferte de vacanţă în cele mai vechi oraşe: Varanasi, India

Dacă vestigiile pe care le adăpostesc ar putea vorbi, istoria lumii ar căpăta viaţă sub ochii ochii turiştilor, veniţi din toate colţurile pământului pentru a vizita cele mai vechi oraşe ale lumii. Evz.ro şi-a propus să vă prezinte câteva dintre aşezările străvechi ale lumii, care atrag şi astăzi mii de turişti.

Oraşul Varanasi, cunoscut şi sub denumirile Kashi and Benaras, este capitala culturală a Indiei, un loc în care sute de mii de pelerini vin în fiecare an pentru a lua parte la ceremoniile desfăşurate pe malurile fluviului sfânt, Gange.

Varanasi este cel mai popular loc de pelerinaj pentru hinduşi, care cred că, dacă mor şi sunt incineraţi aici, sunt eliberaţi din ciclul reîncarnărilor.

La numai 10 kilometri de Varanasi, Budda a ţinut prima sa ceremonie, după iluminare. Astfel, nu e de mirare că zona a devenit unul dintre locurile cele mai vizitate de budişti.

Oraşul este considerat un "muzeu al templelor": în Varanasi, credincioşii se închină în cele 2.000 de temple construite pe malul Gangelui. Aici, spune legenda, a ieşit prima coloană de foc din pământ şi s-a ridicat le cer. De aceea, Varanasi este supranumit şi "oraşul luminii". Templul Kashi Viswanath este cel mai vechi şi mai important din Varanasi. În interior se regăseşte statuia "paznicului oraşului", zeul Shiva. Alte temple importante pentru pelerini sunt Vishwanath, Sankat Mochan, Durga, Kal Bhairav şi Mritunjaya.

Nu doar clădirile "mai vechi decât istoria, mai vechi decât legenda", după cum nota scriitorul Mark Twain, atrag turiştii, ci şi construcţiile mai noi. Pelerinii se pot reculege în sanctuarul Chandraprabha, situat la 55 de kilometri de Varanasi.

Distracţiile în plus costă O excursie în cel mai sacru oraş al Indiei costă între 1.275 şi 4.000 de euro. De exemplu, în oferta agenţiilor de turism din ţară este inclus un circuit de 15 zile, timp în care vor fi vizitate obiective din India, Nepal şi Tibet, tariful fiind de 3.300 de euro. Pentru un sejur de 12 zile, cu cazare în cameră dublă, dintr-un hotel cu mai puţie stele, clientul va scoate din buzunar peste 1.200 de euro.

La aceste sume se adaugă câteva zeci de euro, bani care acoperă contravaloarea biletului de intrare la spectacolele susţinute de magicieni sau pentru plimbări pe Gange. Pe scurt, fiecare distracţie în plus costă.

În urbea milenară se poate ajunge cu avionul, trenul sau pe şosea. Cei care se decid să pornească spre Varanasi, trebuie să aibă grijă să nu fie păcăliţi de cei care se dau drept oameni sfinţi, pentru a obţine bani şi să verifice cu atenţie traseul pe care îl au de parcurs, înainte de a se urca într-o rişcă sau într-un taxi. De asemenea, trebuie să aibă grijă să nu cadă pradă hoţilor de buzunare, falşilor artizani şi să nu se aproprie de temple, dacă au arme asupra lor. Din motive de securitate, portul de arme este interzis, mai ales în preajma şi în interiorul templului Kashi Viswanath şi a moscheei Gyanvapi.

<object width="480" height="385"><param name="movie" value="http://www.youtube.com/v/JoC_x3Hzkkc&hl=en_US&fs=1&"></param><param name="allowFullScreen" value="true"></param><param name="allowscriptaccess" value="always"></param><embed src="http://www.youtube.com/v/JoC_x3Hzkkc&hl=en_US&fs=1&" type="application/x-shockwave-flash" allowscriptaccess="always" allowfullscreen="true" width="480" height="385"></embed></object>

Ne puteți urmări și pe Google News