Oferta de joburi de vară, mai mare decât cererea

Oferta de joburi de vară, mai mare decât cererea

La Bursa Muncii pentru elevi si studenţi, care a fost organizată azi la Arad, au fost scoase pe piaţă mai multe locuri de muncă decât numărul tineri interesaţi să lucreze peste vară.

Aproape 30 de firme au pus la bătaie 450 de locuri de muncă, de care s-au interesat doar 370 de tineri. Cele mai multe locuri de muncă au fost disponibile în domenii precum asigurări, construcţii, turism, industria textile, comerţ, baby sitter. O firmă din Arad a oferit 20 de locuri de muncă ca taximetrist, iar alte firme au căutat cameriste, barmani, ospătari sau bucătari.

„Cincisprezece persoane au fost angajate pe loc, dintre care 10 persoane în domeniul asigurărilor şi 5 persoane în domeniul turismului”, spune purtătorul de cuvânt al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Arad, Mihaela Jude. De asemenea au fost selectate în vederea angajării 35 de persoane, cele mai multe persoane selectate fiind pentru taximetrişti.

Pentru bursă au fost contactaţi 150 de agenţi economici aflaţi în baza de date a AJOFM Arad, 32 de angajatori şi-au anunţat participarea, iar în final doar 27 au fost prezenţi efectiv la eveniment.

Ne puteți urmări și pe Google News