OECD: Revenirea economică în zona euro - incertă, slaba şi lentă

OECD: Revenirea economică în zona euro - incertă, slaba şi lentă

"Incertitudini grele" planează în continuare peste revenirea economică a statelor din zona euro, care urmează să fie "slabă" şi "lentă", au declarat oficialii Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD).

Organizaţia cere autorităţilor europene să consolideze guvernanţa şi cadrul pentru gestionarea crizelor, precum şi să asaneze sistemul bancar.

Într-un raport privind zona euro, OECD estimează că "reluarea creşterii este în curs", însă ea va fi, cel mai probabil, slabă şi lentă, din cauză că reducerea deficitelor, "prioritatea imediată", ar putea frâna creşterea pe termen scurt, relatează AFP.

Potrivit OECD, "este crucial ca sistemul bancar să se însănătoşească pentru a susţine creşterea". În acest sens, ar putea fi necesare noi operaţiuni de recapitalizare a băncilor.

Dezechilibre pronunţate în anumite ţări De asemenea, statele membre OECD, al cărei sediu se află la Paris, recomandă zonei euro să-şi elaboreze un "mecanism credibil de gestiune a crizelor bugetare".

Acest mecanism trebuie să cuprindă modalităţi permanente de asigurare a lichidităţii, în condiţii stricte, spun reprezentanţii OECD.

Raportul citat pune accentul pe "dezechilibrele foarte pronunţate în anumite ţări", care s-au acumulat înainte de recesiune şi care au agravat criza în ţările respective, ducând la o scădere pe ansamblu în zona euro.

Ne puteți urmări și pe Google News