LIGA I. Echipa Universitatea Craiova trebuie să obţină nouă puncte în ultimele cinci etape ale sezonului, acesta fiind obiectivul stabilit de patronul Adrian Mititelu.
„Vin cinci partide extrem de grele, dar am convenit cu antrenorul Nicolo Napoli că putem obţine nouă puncte“, a spus Mititelu, care a menţionat că portarul Silviu Lung jr. mai are nevoie de „4-5 kilograme de muşchi şi de 25-30 de meciuri să fie om de bază“.
Patronul echipei din Bănie a menţionat că atacantul Cătălin Crăciun, care a debutat la 16 ani în Liga I, în meciul cu Oţelul, din etapa a 29-a, s-a antrenat o singură zi cu echipa mare înainte de partida cu gălăţenii. „E ceva de Cartea Recordurilor ce i s-a întâmplat. Acum câteva luni juca ţurca pe maidane, iar acum a debutat în prima ligă“, a conchis Mititelu.