O zonă turistică din România a devenit „Destinație Europeană prin Excelență”
- Raluca Florescu
- 17 septembrie 2015, 10:43
Mărginimea Sibiului a câştigat titlul de „Destinaţie Europeană de Excelenţă" privind turismul şi gastronomia locală, în urma concursului Comisiei Europene, „European Destinations of Excellence Network - Destinaţii Europene de Excelenţă", a anunţat primarul comunei Răşinari, Bogdan Bucur.
Zona Mărgininea Sibiului a surclasat ceilalţi trei concurenţi din România, Colinele Transilvaniei, Tismana şi Judeţul Neamţ,
„Primăria Comunei Răşinari şi Asociaţia Pensiunilor Agroturistice Răşinari, prin câştigarea concursului EDEN 2015 - Turismul şi gastronomia locală, a creat astfel o oportunitate enormă în creşterea vizibilităţii zonei Mărginimii Sibiului atât la nivel naţional, cât şi la nivel internaţional”, a comentat Bucur, citat de Agerpres.
„Toate manifestările, activităţile şi evenimentele care se desfăşoară în Mărginimea Sibiului (Festivalul Brânzei şi al Ţuicii organizat la Răşinari, Festivalul Sus pe Muntele din Jina, Festivalul Bujorului din Gura Râului, Drumul Brânzei şi altele) pot intensifica premisele unui turism gastronomic în Mărginimea Sibiului", a completat el.
Zona Mărginimii Sibiului va fi promovată pe site-ul www.edenineurope.eu, prin crearea unei pagini speciale. Mărginimea Sibiului va beneficia între 12 şi 15 noiembrie, la Târgul de Turism al României de la Romexpo Bucureşti, de un spaţiu de prezentare în cadrul standului Autorităţii Naţionale pentru Turism.
Reprezentanţii Primăriei Răşinari şi ai Asociaţiei Pensiunilor Agroturistice din această comună vor fi premiaţi în decembrie, la Bruxelles pentru proiectul "Intensificarea turismului gastronomic în Mărginimea Sibiului".