O veste bună. Deputații au votat legea pensiilor ocupaționale
- Mihnea Talau
- 11 decembrie 2019, 17:18
Camera Deputaţilor a adoptat miercuri o lege care le dă posibilitatea angajatorilor să organizeze scheme de pensii ocupaţionale.
Astfel, în baza unei contribuţii în timpul activităţii, lucrătorii vor putea beneficia, la final de carieră, şi de un adaos la pensia de bază.
Potrivit preşedintelui Comisiei pentru Muncă, deputatul social-democrat, Adrian Solomon, această lege ar putea rezolva situaţia pensiilor speciale: „O serie întreagă de categorii de profesii vor putea, prin implicarea angajatorilor de acum încolo, să creeze o schemă de pensii facultative prin care să suplinească acele beneficii pe care statul sau orice alt angajator și le asumă, printr-un contract implicit sau explicit”.
La rândul său, deputatul USR Cristian Seidler consideră oportună introducerea pensiilor ocupaționale. El a insistat, însă că pensiile speciale trebuie eliminate.
În sistemul pensiilor din România nu mai trebuie să existe nici o pensie fără contributivitate. Dacă într-adevăr aceasta este și opțiunea dumneavoastră, indiferent de părerea Guvernului, care poate să vină şi aici, deisgur, într-o săptămână şi indiferent de impactul bugetar care evident, va fi unul pozitiv în sensul scăderii cheltuielilor să adoptăm abrogarea pensiilor speciale săptămâna viitoare, inclusiv cu voturile PSD”, a declarat Cristian Seidler.
Amintim că ieri, deputații din Comisia pentru muncă au început dezbaterile asupra a două proiecte de lege privind eliminarea pensiilor speciale inițiate de PNL, respectiv USR. Comisia a amânat însă, întocmirea unui raport pentru a aștepta punctul de vedere al Guvernului, transmite Radio România Actualități.