O tânără de 20 de ani e moartă în acte de 16 ani

O tânără de 20 de ani e moartă în acte de 16 ani

O tânără din Făureşti, judeţul Vâlcea, născută în judeţul Constanţa, apare în documentele oficiale ca fiind moartă de 16 ani, deşi are în original certificat de naştere şi buletin de identitate.

La sfârşitul anului trecut, Mădălina Stoica a aflat cu stupoare, când a vrut să obţină cazierul necesar pentru examenul auto, că în baza de date a Evidenţei Populaţiei din judeţul Constanţa figurează ca fiind decedată. „Mi-a spus funcţionarul de la ghişeu: «Ce cazier vrei, domnişoară, că la mine aici figurezi că eşti moartă». Atunci eu i-am spus: «Cum să fiu, domne, moartă, nu vezi că am buletin?»“, povesteşte Mădălina.   Astfel, potrivit datelor de la Serviciul de Starea Civilă Constanţa, unde Mădălina Stoica s-a născut, fata apare că ar fi murit la vârsta de 4 ani, din cauza unei pneumonii trenante. Certificatul de deces a fost eliberat de un centru de plasament din Cernavodă şi are datele de identificare ale Mădălinei: data şi locul naşterii, CNP-ul, numele şi prenumele părinţilor.

„Sunt exact datele copilului meu, însă nu ştiu cum le-au obţinut. Am patru copii şi toţi au stat cu mine la Mangalia. Nu i-am avut niciodată internaţi într-un centru de plasament sau în spital. Ba, mai mult, în aceeaşi perioadă, primeam ajutor de la Primăria Mangalia pentru că eram mamă cu patru copii şi am pus la dosar certificatele de naştere“, susţine Melania Stoica, mama tinerei, adăugând că s-a mutat cu familia în 1996 la Făureşti, în judeţul Vâlcea. Dosar penal pentru mama fetei Imediat cum s-a descoperit că tânăra nu există în Evidenţa Populaţiei la Constanţa, Poliţia Vâlcea a început să facă cercetări, mai ales că fata are carte de identitate şi paşaport valabil. Ancheta însă s-a împotmolit din cauză că centrul de plasament din Cernavodă a fost desfiinţat, arhiva a dispărut, iar funcţionarul care a completat certificatul de deces nu-şi mai aminteşte de caz.

Mai mult decât atât, poliţia a deschis un dosar penal în care mama Mădălinei Stoica este acuzată de fals privind identitatea. Astfel, în baza unei sesizări a Serviciului de Evidenţă a Populaţiei Bucureşti, Melania Stoica este cercetată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bălceşti. „Asta mi se pare culmea. Să fiu cercetată pentru neglijenţa altora“, susţine revoltată Melania Stoica. Pe de altă parte, Mădălina Stoica este supusă unei expertize medico-legale, prin care poliţiştii vor să stabilească vârsta exactă, şi i se vor recolta inclusiv probe pentru efectuarea testului ADN.

„Este vorba doar de o procedură ce trebuie urmată pentru a o ajuta pe mamă să obţină în final anularea certificatului de deces şi intrarea în legalitate. Anularea se face doar în instanţă, după ce procurorii vor soluţiona cazul“, explică agentul Loredana Sandu de la Biroul de presă al IPJ Vâlcea.

Ne puteți urmări și pe Google News