O sută de morţi la Bagdag

O sută de morţi la Bagdag

Două atentate comise ieri, de femei cu dizabilităţi mentale, în două pieţe din Bagdad au provocat moartea a 98 de persoane şi rănirea altor 208, potrivit unui nou bilanţ comunicat în această dimineaţă de oficiali irakieni din cadrul serviciilor de securitate.

Atentatele au fost comise în târgurile de păsări Al-Ghazil şi Al-Jadida, într-o zi liberă în Irak, potrivit informaţiilor oferite de două surse din cadrul ministerelor de Interne şi Apărării de la Bagdad.

Aceste surse nu au putut oferi însă un bilanţ precis pentru fiecare dintre atacuri. Un bilanţ precedent menţiona 64 de morţi şi 107 răniţi, între care 46 de persoane ucise la Al-Ghazil şi 18 la Al-Jadida.

Cele două atentate au fost comise la un interval de zece minute de către două femei cu dizabilităţi mentale, purtând fiecare câte o vestă cu circa 50 de kilograme de explozivi, cu buloane şi bile de metal, potrivit armatei irakiene. Mecanismul a fost declanşat de la distanţă, cu ajutorul unui telefon mobil.

Aceste atentate au fost atribuite grupării al-Qaida de comandamentul american.

(10:39)

Ne puteți urmări și pe Google News