O profeție veche de 900 de ani susține că Francisc va fi ultimul papă „Cel al Apocalipsei”
- Antonia Hendrik
- 28 octombrie 2019, 14:52
O profeție veche de peste 900 de ani susține că Francisc va fi Papa Sfârșitului Lumii şi a fost anunțată în urmă cu 900 de ani de un sfânt irlandez.
Profeţiile lui Malachia
Sfântul Malachia a fost un episcop de Armagh, căruia îi sunt atribuite mai multe miracole și profeții, printre care și lista cu următorii 112 papi. A fost primul sfânt irlandez canonizat de papă. În 1139, Malachia a mers la Roma din Irlanda pentru a raporta despre treburile sale. El ar fi avut o viziune ciudată despre viitor, inclusiv numele a 112 viitori papi. Iar profeţia mai cuprinde şi care va fi ultimul papă. Sfântului i se atribuie multe miracole, dar lucrul pentru care este cel mai mult amintit ar fi cea referitoare la papi.
Previziunile sale sunt luate în serios de mulți creștini
Cu toate acestea, predicția sa pentru 112 și actualul papă, Francisc, este înfiorătoare. Este scris: „În persecuția finală a Sfintei Biserici Romane, va domni Petru, care își va hrăni turma în mijlocul multelor necazuri, după care orașul de pe cele șapte dealuri va fi distrus și teribilul judecător va judeca poporul. Sfârşitul".
Malachia şi-a anunţat cu exactitate atât ziua cât şi locul morţii sale
Profeția despre Papă a fost publicată pentru prima dată de călugărul Arnold Wion în 1595, atribuind aceste predicții lui Malachia. Având în vedere descrierea foarte precisă a papilor până în jurul anului 1590 și lipsa de precizie a papilor care urmează, istoricii concluzionează că așa-numita profeție este o fabricare scrisă cu puțin timp înainte de publicarea sa.
Teorii despre aşa-zisele profeţii
O teorie care explică crearea profeției înaintată de preotul francez Louis Moreri în secolul al XVII-lea, este aceea că a fost difuzată de cardinalul Girolamo Simoncelli în sprijinul propriei sale candidaturi pentru a deveni papa la conclavul din 1590. În profeție, papa care urmează Urban VII primește descrierea „Ex antiquitate Urbis” sau „orașul vechi”, iar Simoncelli provenea de la Orvieto, care în latină poartă numele de Urbevetanum. Moreri și alții au spus că profeția a fost creată într-o încercare nereușită de a demonstra că Simoncelli era destinat să fie papă.
Acesta nu este singurul text antic care prezice viitorul
Mulți au mai susținut că Nostradamus - astrolog, medic și medium - a prezis sfârșitul lumii în cartea sa „Profețiile”.„Nostradamus decodat” de Science Channel susține că acest profet a făcut referire la Armageddon în prefața faimosului său text, titrează express.
Ce spunea Papa Francisc despre presimţirile sale
Să nu uităm de acel celebru interviu dat de Papa Francisc televiziunii mexicane unde spunea: „Presimt că pontificatul meu va fi scurt. Patru sau cinci ani, poate chiar doi sau trei. Doi s-au scurs deja. E o senzaţie ciudată. Simt că Dumnezeu m-a pus aici pentru puţin timp”. Oare se gândea la profeţiile Sfântului Malachia?