Demult, Ardealul nostru era o insulă. Acest lucru se petrecea în timpul cunoscut drept maastrichtian (în urmă cu circa 65-70 de milioane de ani), adică în ultima perioadă a cretacicului târziu.

Insula făcea parte, foarte posibil, dintr-un arhipelag situat în Marea Tetis - ulterior, transformată în Mediterana- , între megacontinentele Gonwana şi Laurasia. Era cald şi umed, dar se trăia bine.

Cercetările unor paleontologi reputaţi, realizate în Bazinul Haţeg, leagăn celebru în toată lumea al ordinului dinozaurienilor, atestă faptul că aici vieţuiau dinozauri carnivori, ierbivori, pterozauri (reptile zburătoare), ecosistemul mai cuprinzând ţestoase, amfibieni, şerpi, crocodili.

Conform unei teorii în vogă, curioasele vietăţi dispărute au ajuns pe aceste meleaguri ţopăind pe poduri naturale ce uneau insulele, iar adaptarea la spaţiul mic a dus la transformarea lor, în virtutea "regulii insulei", dinozaurii scăzând în talie.

Nu era chiar armonie între ei, însă nici acum, la zeci de milioane de ani distanţă, fiinţe considerabil mai evoluate decât sauropodele titanosauride nu trăiesc în deplină pace pe Terra. Totul a durat până acum 65 de milioane de ani, când, cunoaşteţi teoria, reptilele mezozoice au dispărut după ce un asteroid a lovit năprasnic planeta albastră.

Acestor lucruri în general ştiute li s-a adăugat săptămâna aceasta o dezvăluire legată de un prădător necunoscut până acum oamenilor de ştiinţă: balaurul bondoc. Dinozaurul scund şi îndesat descoperit lângă Sebeş Glod poartă un nume unic, întrucât este vorba despre o specie nouă, potrivit mărturisirilor făcute de Zoltan Csiki, de la Universitatea Bucureşti, pentru evz.ro.

Descoperirea e cu atât mai însemnată din punct de vedere ştiinţific cu cât scheletul dinozaurului e cel mai complet găsit în Europa, al cărui actual teritoriu era în urmă cu zeci de milioane de ani acoperit în cea mai mare parte de apă.

Savantul originar din Târnăveni, pasionat cercetător al paleoecologiei continentale, ne confirmă că vom putea admira scheletul balaurului bondoc la Societatea Muzeului Ardelean din Cluj. Oricum, balaurul a căpătat notorietate mondială, datorită studiului apărut în publicaţia Academiei de Ştiinţe a Statelor Unite a Americii, avându-i ca autori pe Zoltan Csiki, pe americanii Mark Norell şi Steve Brusatte, precum şi pe alt român de origine maghiară, Matyas Vremir. Acesta din urmă este chiar cel care a descoperit balaurul bondoc, anul trecut, cam pe vremea asta.

Nostim este, aflăm din "Gândul", că la această revoluţionară descoperire ştiinţifică au participat şi copiii geologului, cel mai măricel, aflat la vârsta primilor ani de şcoală, dându-şi seama imediat că era vorba despre un răpitor! Şi mai nostim e numele ales pentru înfricoşătorul prădător de uscat, măcar pentru faptul că a provocat comentarii pe forumuri în ziua descoperirii, nu puţini invocând persoana primului-ministru datorită unor presupuse asemănări!

Aşadar, i s-a spus "balaurul bondoc", iar formula e deja consacrată, traducerea "stocky dragon" făcând înconjurul lumii. În bună măsură, denumirea e inspirată, deoarece face trimitere directă la eposul folcloric românesc prin termenul "balaur".

Din acest colţ de pagină, ne încumetăm însă a pune în discuţie - fie ea şi colaterală, neaducând atingere muncii excepţionale a paleontologilor români şi străini - faptul că "balaurul bondoc", deşi sună extrem de simpatic, ar fi fost o variantă perfectibilă înainte de publicarea studiului (acum e tardiv, îndesatul răpitor e deja celebru!).

Una dintre cele mai răspândite uzanţe în compunerea numelui pentru dinozauri e legată de locul descoperirii acestora. Bunăoară, când a fost găsit în bazinul Haţegului, mai precis la Vălioara, unui pterozaur i s-a spus "Hatzegopteryx tambena", însemnând "uriaşul înaripat din Haţeg". Altă practică are în vedere contribuţia celui care a făcut descoperirea: un dinozaur identificat tot în Haţeg de către ilustrul Ferenc Nopcsa, baron de Felsö-Szilvás, e cunoscut ca Elopteryx nopcsai, numele specific din nomenclatura zoologică omagiind contribuţia celebrului paleontolog.

Interesant, sora lui Nopcsa (străveche familie de nobili români cunoscuţi ca Nopcea încă din secolul XIV, dar li s-a maghiarizat numele!) a descoperit oasele unui dinozaur pitic la una dintre proprietăţi, cea din Sânpetru. Iniţial, i s-a spus Titanosaurus dacus, baronul Nopcsa dorind să celebreze astfel vechea denumire a acestui teritoriu. Dar un anume Friedrich von Huene, paleontolog renumit fiindcă a ales cele mai multe nume pentru dinozauri la începutul veacului trecut, a rebotezat, în 1932, dinozaurul pitic drept Magyarosaurus dacus, protestând astfel faţă de "anexarea" de către români a Ardealului!

Dar poate că totuşi balaurul bondoc e cel mai potrivit nume. Imaginaţi-vă că dacă i s-ar fi spus românozaur, se putea isca o dezbatere pe tema cine a fost primul acolo, balaurul sau maghiarozaurul, dacă tot au fost contemporani, după cum afirmă Zoltan Csiki. Într-o ţară în care treizeci la sută dintre locuitori cred că strămoşii lor hominizi trăiau alături de reptilele preistorice, n-ar fi fost de mirare să se reconstituie ipoteticul conflict dintre prădătorul bondoc şi dinozaurul pitic!