O parte din bucureșteni vor plăti o nouă taxă din ianuarie. Plata va fi făcută în două rate egale
- Bianca Ion
- 31 decembrie 2025, 08:31
Bloc. Sursa foto: Arhiva EVZLocuitorii care dețin apartamente în Sectorul 1 vor fi nevoiți să plătească o taxă destinată lucrărilor de reabilitare termică a blocurilor în care sunt proprietari. Marți, 30 decembrie, Consiliul Local a aprobat introducerea unei taxe pentru aproximativ 300 de imobile ce urmează să fie izolate termic. Primăria va acoperi întreaga investiție la început, însă își va recupera 10% din costuri de la proprietari, pe o perioadă de zece ani, în două tranșe anuale.
O parte din bucureșteni vor plăti o nouă taxă din ianuarie
În comunicatul instituției se precizează că „Primăria Sectorului 1 va achita costurile anvelopării a peste 300 de blocuri din sectorul 1, urmând să recupereze 10% din valoarea acesteia de la proprietari, sub forma acestei taxe de reabilitare termică, ce va fi calculată proporțional cu cota-parte indiviză deținută de fiecare proprietar. În cazul apartamentelor cu doi sau mai mulți proprietari, scutirea se aplică proporțional cu cota de proprietate deținută de persoana care se încadrează într-o categorie protejată”.

Bani la borcan, nu la buget. sursa: dreamstime_m_170557582
Plata va fi făcută în două rate egale
Plata va fi făcută în două rate egale, cu termene la 31 martie și 30 septembrie. Sunt prevăzute și scutiri: nu vor achita taxa persoanele cu handicap sau familiile care au în întreținere astfel de persoane, cei cu venituri medii nete pe membru sub salariul mediu net pe economie (stabilite prin anchetă socială), veteranii și soții/soțiile supraviețuitoare, pensionarii cu venituri sub salariul mediu, precum și persoanele încadrate ca vulnerabile energetic potrivit Legii nr. 226/2021.
Sumele vor fi recuperate treptat, timp de zece ani, începând cu 1 ianuarie al anului următor recepției lucrărilor.
Nu vor fi facilități fiscale pentru plata anticipată
Tot primăria mai arată: „La cererea asociației de proprietari, taxa de reabilitare termică se poate achita și integral sau anticipat, fără acordarea de facilități fiscale.
De asemenea, plata anticipată parțială a taxei de reabilitare termică, pentru unul sau mai mulți ani fiscali, poate fi efectuată la cererea proprietarului, fără acordarea de facilități fiscale, sumele achitate urmând a stinge anticipat obligațiile aferente perioadelor respective”.
Dacă locuința este vândută, datoria legată de taxă se transferă către noul proprietar, proporțional cu perioada rămasă, iar dacă tranzacția are loc înainte de stabilirea taxei, obligația îi revine integral cumpărătorului.