O nouă fraudă în România. Clienții Revolut, cei mai afectați
- Emma Cristescu
- 17 noiembrie 2025, 14:21
Sursa foto: dreamstime.comNumărul tentativelor de fraudă prin apeluri telefonice a crescut semnificativ, avertizează specialiștii Direcției Naționale de Securitate Cibernetică (DNSC), pe fondul cumpărăturilor online de Black Friday. Principalele victime sunt utilizatorii Revolut, vizați de atacuri de tip spoofing, în care infractorii se dau drept reprezentanți ai băncii sau ai unor instituții oficiale.
Numărul tentativelor de fraudă a crescut
„În contextul intensificării activităţilor de shopping online, inclusiv a campaniilor de Black Friday, Revolut semnalează o creştere semnificativă a tentativelor de fraudă prin apeluri telefonice… Unii apelanți se prezintă chiar drept agenţi ai serviciului de suport Revolut”, explică specialiștii.

Sursa foto: Pixabay
Cum procedează escrocii
Fraudatorii folosesc numere de telefon care par reale și adoptă un ton urgent sau autoritar pentru a determina victimele să trimită bani sau să divulge date sensibile precum coduri PIN, OTP sau alte informații personale. În realitate, orice apel nesolicitat trebuie considerat suspect, avertizează reprezentanții băncii.

Revolut. Sursa foto: Facebook
„Vom apela doar prin aplicaţia noastră securizată”, transmit oficialii Revolut. Aceștia subliniază că banca nu va solicita niciodată efectuarea de plăți, trimiterea banilor într-un cont „sigur” sau divulgarea codurilor de autentificare prin telefon.
Recomandările DNSC
Experții DNSC recomandă utilizatorilor să fie atenți la semnele unui apel fraudulos: acesta vine direct pe telefon, este neașteptat, apelantul nu vorbește fluent limba română sau pune presiune asupra destinatarului invocând tranzacții fictive. În aceste situații, cel mai sigur este să închizi imediat apelul și să verifici în aplicație dacă a existat o încercare reală de contact.
De asemenea, autoritățile recomandă raportarea incidentelor la ANCOM, DNSC sau Poliția Română. Statisticile oficiale arată că, în 2024, echipa Revolut a blocat tranzacții frauduloase în valoare de peste 600 de milioane de lire sterline, evidențiind amploarea fenomenului.
Pe măsură ce cumpărăturile online se intensifică, utilizatorii trebuie să trateze fiecare apel neașteptat cu prudență maximă. Campaniile de Black Friday, spun specialiștii, sunt un moment preferat de infractori pentru a încerca să păcălească clienții și a obține informații financiare valoroase.


Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.