Shakira a scăpat de acuzațiile de fraudă fiscală. Fiscul spaniol, obligat să plătească milioane de euro
- Bianca Ion
- 18 mai 2026, 13:13
Shakira. Sursă foto: Facebook
Justiția spaniolă a decis ca autoritățile fiscale din Spania să îi restituie cântăreței columbiene Shakira peste 60 de milioane de euro, după anularea unui litigiu fiscal legat de anul 2011, potrivit documentelor judiciare citate Reuters. Tribunalul înaltei curți spaniole a dispus, la jumătatea lunii aprilie, „restituirea sumelor plătite, împreună cu dobânzile legale”.
Instanța a anulat sancțiunile fiscale
Tribunalul înaltei curți spaniole a anulat integral deciziile de impunere fiscală și amenzile aplicate artistei pentru anul fiscal 2011, după ce Agenția Fiscală nu a reușit să demonstreze că Shakira avea rezidență fiscală în Spania în acel an. Decizia pune capăt unui conflict început în urmă cu opt ani între artistă și Agenția de Stat pentru Administrare Fiscală (AEAT).
Potrivit biroului său de avocați, „este de neînțeles de ce AEAT a persecutat-o de atunci, când toate dovezile demonstrau clar că era material imposibil ca artista să petreacă în Spania timpul legal cerut.
În 2011, Shakira se afla în turneu în întreaga lume, susținând nu mai puțin de 120 de concerte în 37 de țări diferite. Nu avea în Spania nici casă, nici copii și nu a avut niciodată centrul afacerilor sale în această țară; chiar și așa, Agenția a persecutat-o și a obligat-o să plătească pentru toate câștigurile din respectivul turneu, fără a ține cont de cheltuielile sale, ceea ce a dus la pierderi uriașe și la o persecuție nedreaptă și nefondată, cu consecințe teribile pentru ea”.
În motivarea hotărârii, instanța arată că administrația fiscală nu a putut demonstra că artista a petrecut cele 183 de zile necesare pentru a fi considerată rezident fiscal în Spania. Judecătorii au consemnat că „această prezență, așa cum determină însăși Administrația, nu atinge cele 183 de zile” și că „este evident” că „sancțiunile administrative consecutive sunt contrare Legii”. Totodată, instanța a respins argumentele legate de așa-numitele „absențe sporadice” invocate de Fisc împotriva artistei.

Justiție. Sursă foto: Pixabay
Shakira trebuie să primească 60 de milioane de euro
Sentința mai arată că „nu se dovedește nici că în Spania s-ar afla nucleul principal sau baza activităților ori intereselor sale economice, în mod direct sau indirect. Dimpotrivă, structura corporativă atribuită reclamantei își are sediul în afara teritoriului național, la fel ca și desfășurarea majoritară a activității sale economice”.
Potrivit hotărârii, autoritățile fiscale au reținut timp de mai mulți ani aproximativ 60 de milioane de euro reprezentând capital de lucru și cheltuieli aferente turneului mondial al artistei. Prin decizia instanței, administrația fiscală este obligată să restituie suma, alături de dobânzile aferente și cheltuielile de judecată. Audierea Națională a decis inclusiv obligarea AEAT la plata cheltuielilor de judecată, măsură aplicată în cazurile în care instanța constată rea-credință sau lipsă de fundament din partea administrației.
„Această rezoluție vine după un calvar de opt ani care a presupus o uzură inacceptabilă, reflectând o practică administrativă lipsită de rigoare. Shakira a avut forța și resursele necesare pentru a merge până la capăt, însă acest mod de operare sufocă mulți contribuabili anonimi care nu dispun de resurse pentru a se apăra. De aceea, reprezintă o ușurare imensă și o mândrie profundă să constatăm rigoarea și independența tribunalelor noastre și ne reconfortează să vedem că, în fața unor poziții administrative inacceptabile, ne putem încrede într-o Justiție care funcționează cu adevărat și asigură supremația legii”, a declratat aocatul artistei, José Luis Prada, partener manager la Prada Tax Advisors.
Shakira: Timp de aproape un deceniu, am fost tratată ca fiind vinovată
La rândul său, Shakira a declarat că: „După mai bine de opt ani în care am suportat o expunere publică brutală, campanii orchestrate pentru a-mi distruge reputația și nopți întregi nedormite care au sfârșit prin a-mi afecta sănătatea și bunăstarea familiei, în sfârșit Audierea Națională a pus lucrurile la punct. Nu a existat niciodată fraudă, iar Administrația însăși nu a putut demonstra contrariul, pur și simplu pentru că nu era adevărat. Cu toate acestea, timp de aproape un deceniu, am fost tratată ca fiind vinovată, s-a scurs în presă, s-a distorsionat și s-a amplificat fiecare pas al procesului, iar numele și imaginea mea publică au fost folosite pentru a trimite un mesaj de amenințare restului contribuabililor. Astăzi, acea narațiune se prăbușește și o face cu forța unei sentințe. Cea mai mare dorință a mea este ca această hotărâre să creeze un precedent pentru Fisc și să le servească miilor de cetățeni anonimi care sunt abuzați și striviți zilnic de un sistem care le prezumă vinovăția și îi obligă să își demonstreze nevinovăția de la nivelul unei ruine economice și emoționale. Lor le este dedicată această victorie”.
Alte procese fiscale ale cântăreței
Decizia vizează exclusiv anul fiscal 2011. Presa spaniolă a relatat că instanța a concluzionat că autoritățile fiscale nu au demonstrat că Shakira avea rezidență fiscală în Spania în perioada respectivă. Este o nouă victorie juridică pentru artistă, după ce, în mai 2024, un tribunal spaniol a clasat și cea de-a doua procedură pentru fraudă fiscală deschisă împotriva sa, legată de anul 2018.
În noiembrie 2023, Shakira a încheiat însă un acord cu Parchetul spaniol într-un alt dosar, care viza perioada 2012-2014. În cadrul acelui acord, artista a acceptat plata unei amenzi de peste 7,3 milioane de euro, reprezentând jumătate din valoarea fraudei investigate. Ea achitase deja 17,45 milioane de euro către Fiscul spaniol pentru reglementarea situației juridice.
Numele artistei a apărut și în ancheta jurnalistică „Pandora Papers”, în care sute de personalități au fost acuzate că și-au ascuns veniturile prin companii offshore. După despărțirea de fostul fotbalist Gerard Piqué în 2022, Shakira s-a mutat în Miami împreună cu cei doi copii ai săi.