O nouă conducere la Direcţia de Sănătate Publică Arad

O nouă conducere la Direcţia de Sănătate Publică Arad

Deputatul Adrian Niţu a anunţat, în această dimineaţă, demiterea dr. Gabriel Ţârle din fruntea Direcţiei de Sănătate Publică Arad.

„În urma interpelării semnate de deputaţii PD-L de Arad, directoarea Ţârle a fost demisă de ministru, care a trimis şi o echipă din corpul de control la Arad. Anunţul demiterii directorului DSP a fost făcut în plenul Camerei Deputaţilor, de un reprezentant al Ministerului Sănătăţii”, a declarat deputatul Adrian Niţu.

PDL susţine că “în locul Gabrielei Târle va fi numit un director interimar, prin ordin al ministrului Sănătăţii, care va deţine şefia instituţiei până la organizarea unui concurs”.

Certuri între PSD şi PDL

Aceasta e declaraţia oficială, însă, e bine ştiut că la Arad, PSD şi PDL se ceartă de câteva săptămâni pentru a-şi numi proprii oameni la conducerile instituţiilor deconcentrate, pe criterii politice, şi asta nu în principal, ca urmare a unor concursuri scoase de sub controlul şi influenţa politicului.

Surse din PSD susţin că schimbarea prin ordin de ministru e doar începutul schimbărilor de şefi din Arad, în condiţiile în care nu s-a semnat încă protocolul local cu PDL, din cauza neînţelegerilor existente la împărţirea insituţiilor.

Potrivit unor informaţii, miniştrii PSD vor schimba prin ordin şefii instituţiilor subordonate din Arad pentru a forţa venirea “noului val” de directori agreaţi politic. DSP Arad ar reveni PSD care ar fi nominalizat o persoană pentru funcţia de director în persoana dr. Mihai Ţârcuş.

“Nu ştiu nimic. Nu am avut nicio comisie de control”, a declarat dr. Gabriela Ţârle, în legătură cu schimbarea sa din funcţie.

Ne puteți urmări și pe Google News