O nouă bancă românească vrea avizul BNR

O nouă bancă românească vrea avizul BNR

În curând ar putea apărea o nouă bancă pe piaţa autohtonă, înfiinţată cu capital privat românesc, a declarat ieri Nicolae Cinteză, directorul Direcţiei Supraveghere din Banca Naţională a României (BNR).

Banca centrală a primit acum o lună documentaţia de autorizare a acestei noi instituţii de credit. Cinteză a arătat că este vorba de acţionari serioşi, fără a spune cine sunt aceştia.

În acest moment, instituţiile de credit cu capital privat majoritar autohton deţin 6,8% din activele bancare, iar băncile de stat au o cotă de 5,3%.

În sistemul bancar sunt trei bănci şi o cooperativă de credit cu capital privat majoritar românesc. Este vorba de Banca Transilvania, Banca Comercială Carpatica, Libra Bank şi de CreditCoop. Băncile cu capital majoritar de stat sunt Casa de Economii şi Consemnaţiuni (CEC) şi Eximbank.

La începutul anului, omul de afaceri Gigi Becali anunţa că doreşte să înfiinţeze o bancă numită Becali Bank. Surse din anturajul acestuia au declarat însă pentru EVZ că acesta nu a mai depus dosarul la BNR, după ce Banca centrală a respins în iulie cererea de constituire a instituţiei de credit.

Ne puteți urmări și pe Google News