O navă franceză din flotila propalestinieni, blocată în Creta

O navă franceză din flotila propalestinieni, blocată în Creta

Nava franceză din flotila militanţilor propalestinieni pentru Fâşia Gaza, Dignité-Al Karama, a fost blocată, azi, pe insula Creta, din sudul Greciei, în urma unei decizii a autorităţilor greceşti, au anunţat organizatorii, citarelatează Agerpres.

'Nava Dignité Al-Karama a fost escortată în portul Sitia, din Creta, de către garda de coastă greacă, după ce a fost interceptată la cheiul unui port vecin, când alimenta cu combustibio, a declarat un purtător de cuvânt al organizatorilor, Claude Léostic.

"Autorităţile îi interzic navei să plece în larg sub diverse pretexte administrative", a precizat ea, contactată telefonic de la Paris. Dignité Al-Karama avea 12 persoane la bord, printre care Olivier Besancenot, membru al Noului Partid Anticapitalist (NPA) din Franţa, şi eurodeputata Nicole Kiil-Nielsen, din formaţiunea ecologistă Europa-Ecologie-Verzi (EELV).

Sub presiunea Israelului, care a ameninţat cu utilizarea forţei împotriva flotilei, autorităţile greceşti au interzis plecarea oricărei nave către Gaza, invocând necesitatea "protejării pasagerilor".

Ne puteți urmări și pe Google News