Mats Wilander, fost mare jucător de tenis, în prezent, analist pentru Eurosport, crede că Simona Halep are șanse să câștige turneul de la Melbourne. Suedezul a remarcat că Halep și-a schimbat atitudinea după meciul cu Lauren Davis și a a devenit mai agresivă împotriva japonezei Naomi Osaka. „Meciul cu Davis a trezit-o pe Simona! În meciul cu Osaka a fost mult mai agresivă. A fost tactica perfectă, doar așa poți să o învingi pe Osaka. Simona și-a spus că a fost aproape de eliminare și practic a fost o nouă jucătoare, cu o atitudine complet diferită. A ajutat-o și Darren Cahill, care i-a spus, după meciul cu Davis, că trebuie să fie mult mai atentă și mult mai implicată. Acum, eu cred că poate câștiga acest turneu", a spus Wilander pentru Eurosport.