Editura Evenimentul si Capital

Alin Mituţă: "România nu trebuie să mai perceapă UE ca pe o vacă de muls"

Alin_Mituta
Autor: | | 32 Comentarii | 1572 Vizualizari

Şase tineri români care lucrează la Bruxelle au lansat o inițiativă care îşi propune să conducă România pe drumul cel bun.

După cum precizează aceştia, scopul lor este o Românie în care alegătorii să pună votul bazat pe propriile lor convingeri despre candidați și nu "stimulați de tricouri, șepci, saci de faină sau mititei", în care dezbaterile din media să fie argumentate, iar percepția despre Uniunea Europeană să treacă dincolo de imaginea unei "vaci de muls. Şi, nu în ultimul rând, "o Românie în care, atunci când un oficial român va avea în administrare fonduri ce provin de la vaca de mai sus, el va fi cel mai interesat cum să le folosească mai bine în folosul funcției pe care o deţine şi nu în interesul său personal".Cei şase tineri români din Bruxelles, absolvenţi de Științe Politice, au fondat proiectul Europuls.ro. Despre obiectivele acestuia a vorbit pentru Strada32.com – Comunitatea românilor de pretutindeni şi EVZ, Alin Cristian Mituță, absolvent al SNSPA Bucureşti, al Universităţii Paris X şi al Institutului de Studii Politice din Paris (Sciences Po). A lucrat, printre altele, la Parlamentul European, dar şi la Consiliul Uniunii Europene. Este specializat în afaceri instituţionale europene şi în chestiuni de mediu, energie şi agricultură.Cum și când a început Europuls și care sunt perspectivele proiectului?Alin Cristian Mituță: Un grup de prieteni se regăsea într-o seară de octombrie într-o pizzerie din Bruxelles şi discuta veştile, nu tocmai fericite, despre ceea ce se petrecea în România în context electoral, dar şi despre calitatea slabă a discursului politic şi mediatic în general. Unul dintre noi a propus, mai în glumă mai în serios: "bine, dar haideţi să facem noi ceva!". Au urmat un "ce?" unanim şi câteva luni de reflecţie, timp în care ne-am dat seama că totuşi posibilităţile noastre de timp, financiare, ori pur şi simlu de locaţie (locuim cu toţi la Bruxelles) sunt mai degrabă limitate. Astfel că am decis că, până una alta, tocmai acea calitate a discursurilor ar putea fi îmbunătăţită. Aşa a apărut ideea site-ului Europuls.ro, apoi a asociaţiei cu acelaşi nume ce organizează dezbateri, conferinţe şi alte evenimente în legătură directă cu viaţa publică românească şi europeană.Website-ul a fost creat pro-bono (mulţumim, Dorin Tufurin, pe această cale!) şi destul de repede am pus bazele unei reţele de colaboratori din toate domeniile de activitate, din ţară şi din străinătate. Iniţiativa noastră a fost, până acum, primită cu foarte mult entuziasm şi, deşi avem câteva luni de existenţă "oficială", începem deja să stabilim parteneriate. Perspectivele de acum înainte sunt multe, dar cea mai importantă e aceea de a reuşi cu adevărat să facem ce ne-am propus: să punem umărul la schimbarea României.Cine sunteți voi, cei care v-ați propus să oferiți prin cunoștințele și experiența voastră europeană noi idei, argumente și noi perspective dezbaterilor din spațiul public românesc? Ce v-a adus împreună și ce anume vă face particulari?Suntem, așa cum precizam deja, şase prieteni care ne-am nimerit toţi la Bruxelles în acelaşi moment. Ne-am cunoscut în contexte destul de întâmplătoare sau prin diverse programe academice sau non-guvernamentale: în cadrul Asociaţiei Române de Dezbateri, Oratorie şi Retorică, la Universitatea din Bucureşti, la Sciences Po Paris sau la Université Libre de Bruxelles, în timpul unei burse Erasmus, ori într-un vagon de tren spre Vama Veche. De loc ne tragem din aproape toate regiunile României, iar prin studii şi experienţă toţi avem de-a face cu mediul european.Specificitatea noastră vine, în primul rând, din abordare. Există extrem de mulţi români talentaţi şi experimentaţi în instituţiile europene, organizaţii internaţionale şi aşa mai departe şi există şi câteva alte organizaţii ale acestora, dar cele mai multe au ca ţintă fie promovarea României în Europa, fie un anumit networking. Noi însă punem mai mult accentul pe cea mai subestimată resursă în România - expertiza umană. Nu ţinem cont de culori politice (de altfel, între noi avem păreri destul de diferite), iar poziţia noastră este şi ea independentă de orice set specific de idei sau valori. Cu excepţia celor aflate în Carta Europeană a Drepturilor Omului, evident.Războaie de presă, atrocități economice, conflicte politice, gherilla prostiei, bombe administrative și epurarea buzunarelor - oricum ai da-o, la nivel tactic sau strategic România are probleme. Cum plănuiți să adresați aceste probleme pe care atât de mulți le-au constatat dar care n-au reușit însă vreo schimbare notabilă?Înainte să detaliem mai bine ce vrem să facem, trebuie să menţionăm că nu credem în schimbări miraculoase, peste noapte, şi nici în soluţii perfecte şi atotcuprinzătoare pentru asemenea probleme. Dar credem că, în primul rând, orice efort ajută şi că, în al doilea rând, dacă nu stăm cu mâinile în buzunare, în timp lucrurile se vor redresa.O sursă majoră a acestor practici, cel puţin una împotriva căreia putem lupta, este ignoranţa. De multe ori, dezbateri întregi din media românească pornesc de la premise greşite sau ignoră complet situaţii similare din trecut sau din alte ţări, fie ele şi din Uniunea Europeană. Astfel, să comparăm, să introducem o oarecare calitate a informaţiei prin intermediul Europuls.ro şi a evenimentelor noastre, toate acestea par nu doar utile, dar şi foarte necesare.Cu un public mai avizat, un politician ar fi mai puţin înclinat să facă afirmaţii nefondate pe argumente şi pe fapte. Acesta este numai un exemplu! Dacă aţi urmărit dezbaterile electorale din Marea Britanie - sigur, există atacuri ad-hominem, sigur, există agresivitate, dar calitatea dezbaterilor este infinit mai mare decât la noi şi orice argument se bazează pe fapte verificabile. Iar sursa acestei calităţi NU este inaccesibilă în România.Mai concret, ce proiecte aveți în minte și ce impact vizați?Ca proiect principal avem în acest moment Europuls.ro - şi cu ocazia aceasta dorim să îi învităm pe cât mai mulţi jurnalişti să îl citească. Pe el publicăm într-o manieră constantă şi reacţionăm la orice subiect de interes pentru aria noastră de expertiză. Suntem siguri că acest proiect are potentialul de a avea un impact real. Poate nu mâine, dar, dacă la un moment dat, cineva discută în public, în media, pe blog, cu un adaos de informaţie obţinut de pe site-ul nostru, putem spune deja că începem să ne atingem scopul.Apoi urmează conferinţe, dezbateri, dar şi alte tipuri de proiecte. Până acum, chiar în cadrul conferinţei de lansare, ce a avut ca temă relaţia dintre români si Europa, am putut asista la exact genul de dezbatere publică care ar trebui sa apară mai mult în media românească. Încercăm să organizăm astfel de evenimente cât mai des, în limita resurselor noastre, la care vom aduce participanţi din ţară dar şi din întreaga Europă. Suntem conştienţi că, iniţial, aceste evenimente nu pot duce departe mesajul fără ajutorul presei - dar ce e important e că ele pot produce cea mai valoroasă resursă existentă pe acestă planetă - idei noi.În acelaşi timp, vom pregăti rapoarte Europuls.ro pe subiecte specifice: dorim să începem, spre exemplu, cu securitatea energetică. Având în spatele lor o echipă dinamică şi pregătită, aceste rapoarte, produse şi distribuite în mod liber şi gratuit, pe Internet, pot fi de foarte mare ajutor atât specialiştilor, cât şi persoanelor neavizate care vor însă să înţeleagă subiecte de foarte mare importanţă pentru viaţa de zi cu zi.De unde aveţi susţinere la nivelul instituțiilor europene, dar și pe plan local, în țară? Cum ar putea să fie alături de voi cei care își doresc să ofere suport acestui proiect?Din punct de vedere al susţinerii, putem glumi şi spune că toată lumea. Adică, toţi oficialii români cu care am vorbit s-au declarat foarte interesaţi de iniţiativa noastră, de la Comisarul European pentru Agricultură, Dacian Cioloş şi la ambasadorii români până la politicieni din diverse partide. Aşadar, beneficiem de o susţinere morală importantă.Dar e foarte important să menţionăm că acest suport din partea oamenilor politici nu afectează şi nu va afecta în niciun fel independenţa noastră ca asociaţie. Până acum Europuls.ro a fost finanţat din contribuţiile membrilor săi fondatori, ale căror buzunare nu sunt tocmai largi. În viitor, când Europuls va aplica pentru o finanţare externă, aceasta va fi cu siguranţă transparentă şi nepartizană. Însă, primim cu bună inimă orice fel de recomandări şi idei. Dintre oficiali şi politicieni, sperăm să îi vedem la dezbateri sau chiar pe site şi nu am ezita să folosim materiale trimise sau sugerate de ei, dacă sunt interesante. Nu în ultimul rând, suntem deschişi să ascultăm orice fel de propuneri de parteneriat şi colaborare atât timp cât acestea sunt neutre din punct de vedere politic. Apoi, suntem mereu în căutare de noi colaboratori şi noi idei, care să poată da o dinamică constantă proiectului nostru.Cum va arăta România când ideile voastre se vor vedea materializate?Va fi o Românie pe drumul cel bun. Alegătorii vor pune votul bazat pe propriile lor convingeri despre şansele de succes ale proiectelor politice ale diverselor candidaţi şi nu pentru mesaje generice şi fără substanţă sau eventual tricouri şi şepci, dacă nu saci de făină şi mititei. Dezbaterile din media vor fi mai încărcate de argumente, cifre, date, exemple din alte ţări. Percepţia despre Uniunea Europeană va fi una mai clară, ca a unei entităţi din care noi suntem parte şi nu ca o vacă de muls. Si, nu în ultimul rând, atunci când un oficial român va avea în administrare fonduri ce provin de la vaca de mai sus, el va fi cel mai interesat cum să le folosească mai bine în folosul funcţiei pe care o deţine şi nu în interesul său personal.

Cui i-a lasat averea Karl Lagerfeld! Incredibil la cine ajung cele 250 de milioane de euro! Nimeni nu se astepta la ASA CEVA...

Pagina 1 din 2
Tag-uri: Bruxelles, campanie



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Români în lume

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
23:04 Tudose A DEVOALAT MAREA MANEVRĂ de pe axa Dragnea-Toader. CE SE SCHIMBĂ LA DNA? Breaking news 22:49 KOVESI, MITRALIATĂ cu SENTINȚE DEFAVORABILE. Mihaela Iorga Moraru, CONCEDIATĂ ILEGAL! 22:34 „În dosar apare şi numele lui Ţiriac” Breaking news în România. MAI MULTE NUME GRELE sunt implicate 19:42 Date importante din „Dosarul penal Kovesi”. Avionul pentru Popa a costat 130.500 euro, spune Parchetul General 11:59 Să fie acesta SFÂRȘITUL pentru KOVESI? Va fi ANCHETATĂ de CEL MAI MARE DUȘMAN. Cândva a DAT-O AFARĂ, acum s-a întors roata 16:37 KOVESI insistă și declanșează RĂZBOIUL cu Adina FLOREA. Amănunte INCENDIARE 16:20 6 ANI DE ÎNCHISOARE pentru Kovesi, BOMBA ANILOR în Justiţie! Breaking news în România 16:18 BREAKING NEWS. Ce LOVITURĂ pentru KOVESI!... A venit de unde se AȘTEPTA MAI PUȚIN 16:14 BREAKING NEWS: Laura Codruța Kovesi este DĂRÂMATĂ! Chris Terhes, despre candidatura lui Kovesi: Nu este eligibilă! 12:57 VINE APOCALIPSA pentru Dragnea: PSD, în CĂDERE liberă din cauza lui Kovesi! Dezvăluiri în „Telefonul de la ora 9” 11:29 Kovesi și fuga de marile procese de la Înalta Curte. Comentariu de Simona Ionescu 11:29 DE CE este ROMÂNIA ASTFEL? Cazul Kovesi din perspectiva imposturii. Editorial de Dan Andronic 11:20 BREAKING NEWS. Avem NUMELE ZIARISTEI care a fost DATĂ AFARĂ de Sebastian GHIȚĂ la cererea Laurei Codruța KOVESI 11:12 Kovesi, TRĂDATĂ de Traian Băsescu: „Dacă atât a dus-o capul!” 10:20 Kovesi, fără SPP și salon oficial. FOTOGRAFIA care spune TOTUL despre fosta șefă a DNA 09:24 Fosta șefă a DNA, vizată în 19 dosare la Parchetul General 08:30 Aducerea lui Nicolae Popa în țară – parte dintr-o mai amplă Operațiune politico-mafiotă. România lui Cristoiu 08:27 IMAGINI EXPLOZIVE cu Laura KOVESI. UNDE a fost SURPRINSĂ înainte de ZBORUL în JAKARTA. Breaking news 07:20 Sebastian Ghiță o ÎNFUNDĂ pe Kovesi în propriile minciuni: „Kovesi a avut nevoie de bani în plus și mi-a cerut.”