Nunta regală britanică va fi jucată ca în deplasare

Nunta regală britanică va fi jucată ca în deplasare

În timp ce sute de mii de turişti sunt aşteptaţi în Marea Britanie la sfârşitul lui aprilie, când este programată nunta Prinţului William, britanicii profită de zilele libere pentru excursii în străinătate.

Nunta Prinţului William al Marii Britanii cu Kate Middleton, care va avea loc la sfârşitul lunii aprilie, la Londra, era văzută ca o şansă de a reda farmecul nunţilor regale, de a readuce în memoria publică momentele cu "încărcătură magică" ale ceremoniei nupţiale dintre Prinţul Charles şi Diana Spencer.

Agenţiile care se ocupă de organizarea nunţii au imaginat un eveniment fastuos în familia regală, dublat de o sărbătoare populară, cu petreceri în toate oraşele regatului. Foarte mulţi britanici intenţionează însă să plece departe de agitaţia marelui eveniment, preferând să profite de ziua liberă în plus prilejuită de nunta regală (ziua de vineri, 29 aprilie, a fost declarată sărbătoare naţională) pentru a călători în străinătate sau a ieşi în afara oraşului. Organizatorii petrecerilor de stradă au atras atenţia că, în afara Londrei, prezenţa la evenimente ar putea fi atât de redusă încât aceste reuniuni ar trebui amânate.

Pe de altă parte, agenţiile de turism au raportat o cerere "masivă" de pachete turistice către Londra în weekendul în care a fost programată nunta. Inclusiv agenţiile de rezervări on-line, care mizează, de regulă, pe cereri de ultim moment, au semnalat un număr semnificativ de rezervări la sfârşitul lunii aprilie.

Afluxul de vizitatori estimat este atât de mare încât unii speculează deja că această căsătorie ar putea fi un impuls dat economiei naţionale. Cu atât mai mult cu cât există şi fenomenul invers: cetăţenii britanici îşi cheltuiesc banii, prin intermediul aceloraşi agenţii, pentru a pleca, în aceeaşi perioadă, în concediu.

Vinerea Mare catolică şi anglicană va fi comemorată pe 22 aprilie, urmată de sărbătoarea Paştelui, iar nunta este programată doar trei zile mai târziu, vineri, pe 29. Tentaţia unei călătorii este cu atât mai mare cu cât aceste zile de vacanţă vin chiar înainte de perioada examenelor şcolare.

Potrivit estimărilor agenţiilor de turism, o treime dintre britanici doresc să-şi rezerve în total 11 zile libere pentru un concediu. "Vom avea câteva sute de mii de turişti care vor veni în Marea Britanie, dar vom vedea încă şi mai mulţi britanici părăsind ţara cu acelaşiprilej", spunreprezentanţii agenţiilor de turism.

Petrecere în stradă şi la Palatul Buckingham

Aproape 10 milioane de oameni au sărbătorit în stradă, în 1977, jubileul de argint al reginei şi tot atâţia au sărbătorit, în 1981, căsătoria Prinţului Charles cu Diana. Chris Gettings, director al agenţiei Streets Alive, responsabilă de organizarea petrecerilor publice în 2011, speră să aibă o participare comparabilă şi la acest eveniment.

Între timp, Palatul Buckingham a anunţat programul oficial al ceremoniilor de nuntă. Nunta regală va începe cu o recepţie la palat, urmată, la ora 11.00, de ceremonia religioasă, care va avea loc la Westminster Abbey. Marele ecleziarh de la Westminster va conduce ceremonia, arhiepiscopul de Canterbury îi va căsători pe cei doi, iar episcopul Londrei va ţine un discurs. După ceremonie, cuplul va merge la Palatul Buckingham, unde va avea loc o recepţie privată", urmată de o seară de dans la care vor fi invitaţi doar prieteni apropiaţi şi rude.

Ne puteți urmări și pe Google News