Cu o petrecere de 400.000 de euro, Cristi Chivu şi Adelina Elisei domină topul "Capital TV" al celor mai mediatizate petreceri ale anului.
Cristi Chivu şi Adelina Elisei, cuplul anului, după cum a fost numit de presa din România, ocupă locul 1 într-un top al celor mai mediatizate nunţi în 2008, care va fi prezentat duminică, 14 septembrie, în prima ediţie din noul sezon al emisiunii „Capital TV“, de la Kanal D.
Cu o petrecere care a costat 400.000 de euro şi cu 500 de invitaţi prezenţi la Palatul Ştirbei - mulţi dintre ei la fel de celebri ca şi mirii -, Cristi şi Adelina sunt doar „vârful aisbergului“.
Din topul realizat de „Capital TV“ fac parte nume sonore din showbiz, politică sau afaceri, care, anul acesta, au spus „Da“ în faţa ofiţerului Stării Civile: Andreea Bănică şi Lucian Mitrea (l-ocul 2), Israela Vodovoz şi Liviu Arteni (locul 3), Daciana Sârbu şi Victor Ponta (locul 4), Dan Andronic şi Monica Comşea (locul 5). După „Da“-ul rostit de ei, părerile nu au întârziat să apară. Care a fost cea mai luxoasă nuntă, ce mireasă a avut cea mai scumpă rochie, ce meniu a fost pe placul invitaţilor? Topul celor mai mediatizate nunţi din acest an va oferi o imagine concludentă. Lecţii de stil cu Cătălin Botezatu Pe lângă cele mai „picante“ detalii de la aceste petreceri fastuoase, prima ediţie a emisiunii va oferi şi un interviu inedit cu Cătălin Botezatu, dar şi un material despre cele mai noi tendinţe de lifestyle din rândul oamenilor de afaceri, cum ar fi taxiul aerian. Tot în ediţia de duminică, Radu Florescu, unul dintre pionierii industriei publicităţii din România, va vorbi despre filosofia lui de business, iar Marcel Toader, iubitul Gabrielei Cristea, una dintre vedetele de la Kanal D, va dezvălui secretele afacerii cu piscine.
Emisiunea, care va fi prezentată şi în acest sezon de George Dumitrescu, va aduce telespectatorilor un nou format, mai îndrăzneţ, cu un conţinut riguros şi obiectiv şi cu noi rubrici, cum ar fi „Profesii şi profesionişti“ sau „Topuri şi ponturi“.
„Lucrez la acest proiect alături de echipa de jurnalişti de la «Capital» şi ne propunem să devenim emisiunea economică etalon în noul sezon. Avem un format mai dinamic, mai interactiv, cu un număr extins de rubrici şi cu o grafică competitivă“, spune George Dumitrescu, prezentator „Capital TV“.
„Vom face analize şi vom comenta, vom face previziuni si le vom urmări, vom trage concluzii şi le vom evalua, vom asculta poveşti de succes şi vom învăţa“, completează Iulian Bortoş, redactor-şef al revistei „Capital“.