Nuntă cu năbădăi

Nuntă cu năbădăi

Două bune prietene ajung la o păruială pe cinste în chiar ziua nunţii lor, în comedia romantică „Războiul mireselor“.

Pelicula „Războiul mireselor“ („Bride Wars“) este o comedie cu Anne Hathaway (Emma) şi Kate Hudson (Liv).

Liv, o avocată de succes, care este obişnuită să obţină întotdeauna ce-şi propune, îşi doreşte acum şi nunta perfectă, la care visează de ani buni. La rându-i, Emma, o învăţătoare extrem de înţelegătoare şi generoasă, care s-a priceput întotdeauna să aibă grijă de alţii, dar nu şi de ea însăşi, sare la atac atunci când simte că propria ei nuntă este pusă în pericol.

Mărul discordiei

În momentul în care cele două prietene sunt cerute în căsătorie, ele se bucură sincer una pentru cealaltă, căutând rochii de mireasă şi planificând împreună detaliile ceremoniilor. Nebunia începe cu greşeala unui funcţionar, care duce la suprapunerea datelor la care sunt programate nunţile.

Este motivul care declanşează discordia între Emma şi Liv şi niciuna nu este dispusă să cedeze în favoarea celeilalte. Astfel, cele mai bune prietene devin cele mai mari rivale, într-un război în care Emma este „ajutată“ de Liv să-şi facă un bronz mult prea accentuat pentru ziua nunţii, iar Liv se trezeşte cu părul vopsit albastru. Fiecare încearcă să saboteze nunta celeilalte. Miza este foarte mare: aceeaşi invitaţi, aceeaşi biserică, aceeaşi preoţi şi acelaşi restaurant. Amândouă sunt dispuse să facă orice pentru a obţine ceea ce vor în ziua nunţii lor. Până unde vor ajunge cele două rămâne de văzut, cert e că disputa le antrenează într-un carusel de situaţii amuzante.

Anne, în cursa pentru Oscar

Anne Hathaway a devenit vedetă după rolul interpretat alături de Meryl Streep în filmul din 2006 „The Devil Wears Prada“. Recent, a primit laudele criticilor pentru interpretarea dificilă a lui Kym din „Rachel Getting Married“. Pentru acest rol, a şi fost nominalizată la Globurile de Aur, la premiul pentru Cea mai bună actriţă într-o dramă, şi se află în cursa pentru Oscaruri, la aceeaşi categorie.

De asemenea, Anne Hathaway şi-a împrumutat vocea în filmul de animaţie de succes „Hoodwinked“, alături de Glenn Close şi James Belushi.

Bride Wars - trailer

Ne puteți urmări și pe Google News