Numărul pensiilor de serviciu, în creștere. Magistrații primesc cei mai mulți bani de la stat

Numărul pensiilor de serviciu, în creștere. Magistrații primesc cei mai mulți bani de la statPensionari. Sursa foto: Freepik

În luna august, numărul beneficiarilor de pensii de serviciu a ajuns la 11.713 persoane, cu trei mai mult față de iulie. Din acest total, 7.852 de pensionari primesc pensii plătite din Bugetul Asigurărilor Sociale de Stat (BASS), pe baza contributivității, potrivit datelor publicate de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP).

Mai multe pensii de serviciu în România

Cei mai mulți beneficiari ai pensiilor de serviciu sunt magistrații. În luna august, 5.697 de persoane primeau astfel de pensii, dintre care 2.563 erau plătite din Bugetul Asigurărilor Sociale de Stat (BASS).

Pensia medie în această categorie a fost 25.356 lei, din care 7.498 lei proveneau din BASS, iar 22.150 lei din bugetul de stat.Pentru membrii Corpului diplomatic și consular, conform Legii 216/2015, în august au beneficiat 791 de persoane, dintre care 692 cu pensie din BASS, iar pensia medie a fost de 6.978 lei, inclusiv 3.005 lei suportate de stat.

Bani

Bani. Sursa foto: Pixabay

Situația altor categorii de beneficiari

Funcționarii publici parlamentari (Legea 215/2015) erau 874 pensionari, dintre care 654 cu pensie BASS, cu o pensie medie de 6.210 lei, din care 3.540 lei de la bugetul de stat.

Personalul aeronautic civil navigant profesionist (Legea 83/2015) include 1.348 pensionari, toți cu pensie BASS, cu o pensie medie de 13.138 lei, din care 8.083 lei acoperite de bugetul de stat.

Personalul Curții de Conturi număra 677 pensionari, toți cu pensie BASS, cu o pensie medie de 10.268 lei, dintre care 2.397 lei sunt plătiți de stat.

Personalul auxiliar de specialitate al instanțelor și Parchetelor (Legea 130/2015) includea 2.326 pensionari (1.918 cu pensie BASS), cu o pensie medie de 6.985 lei, din care 4.248 lei provin de la bugetul de stat.

Vârsta de pensionare și pensiile uriașe ale magistraților

Recent, premierul Ilie Bolojan a afirmat că magistrații se pensionează la 48–49 de ani, cu o pensie medie care depășește 24.000 lei. În cazul celor care au deținut și funcții de conducere, pensiile pot ajunge chiar la 35.000–40.000 lei.

Șeful Executivului a anunțat că vârsta de pensionare în magistratură va fi modificată, în contextul reformelor pentru echilibrarea sistemului.

„Prin reforma pe care o propunem, va exista o perioadă tranzitorie de 10 ani, la sfârşitul căreia pensionarea magistraţilor se va face la 65 de ani, vârsta standard de pensionare în România. Vechimea în muncă necesară pensionării va creşte de la 25 de ani la 35 de ani, aşa cum este cazul pentru ceilalţi cetăţeni”, spunea premierul.

Val de nemulțumiri legate de aceste modificări

Recent, secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ) au hotărât să sesizeze Curtea Constituțională a României în legătură cu legea pensiilor de serviciu ale magistraților, adoptată prin asumarea răspunderii Guvernului în Parlament.

Judecătorii ÎCCJ susțin că există posibile încălcări ale prevederilor constituționale legate de principiul statului de drept și de condițiile în care Guvernul își poate angaja răspunderea pentru un proiect de lege, potrivit unor surse din cadrul instanței supreme. Decizia de sesizare a CCR a fost luată unanimitar.

De partea cealaltă, ministrul Justiției a explicat că era de așteptat ca magistrații să conteste modificările aduse statutului lor.