Revista presei.
Libertatea
Deputatul PD-L Mircia Giurgiu va organiza joi, în Cluj-Napoca, un miting de protest împotriva unor manifestări ale comunităţii gay din România. El crede că prin acceptarea festivalurilor minorităţilor sexuale se pun în pericol valorile tradiţionale ale familiei.
Pentru a atrage atenţia opiniei publice, că apariţia în public a homosexualilor dăunează valorilor familiei creştine, parlamentarul va protesta joi, în centrul Clujului, împotriva lesbienelor care participă la Festivalul Internaţional Lesby, organizat de asociaţia “Eşti unică”, în oraşul de pe Someşul Mic.
Ziua
Cuiele din talpa lui Videanu Ministrul Economiei a pus la conducerea unor importante societati nationale oameni cu "bube in cap". Ilegalitatile si abuzurile savarsite de acestia serasfrang asupra lui Adriean Videanu, cel care ii gireaza.
Adriean Videanu, ministrul Economiei, a schimbat sefii unor societati comerciale care functioneaza sub autoritatea ministerului. Este vorba de Marcel Adrian Piteiu, numit la conducerea Romgaz Medias, de Pompiliu Budulan, instalat in fruntea Nuclearelectrica SA, de Ioan Folescu, numit la conducerea Electrica SA, de Vasile Miu, la conducerea Oil Terminal SA Constanta, de Ionel Mantog, instalat la sefia Complexului Energetic Turceni SA. România Liberă
Criza ne-a scumpit vacanţele în străinătate
In acest moment, majoritatea agentiilor de turism din Romania nu au pe lista de oferte excursii organizate pentru grupuri, deoarece "nu merita sa inchiriezi un charter pentru 20 sau 30 de persoane". Situatia nu se va remedia mai devreme de luna aprilie.
Deprecierea leului, criza financiara si lipsa unor oferte atractive pentru extrasezon au redus la jumatate cererile pentru vacantele in strainatate. O excursie individuala organizata de o agentie de turism autohtona este de doua ori mai scumpa decat una catre o destinatie similara programata din Germania sau Marea Britanie. Adevărul
Trenul de Otopeni, o „haltă“ spre Zona Metropolitană
Ruta Gara de Nord-Baloteşti, cu legătură spre Aeroportul „Henri Coandă“, ar urma să fie inaugurată la sfârşitul acestei luni. Membrii Comisiei pentru administraţie din Camera Deputaţilor spun că proiectul înfiinţării zonelor metropolitane va fi dus la bun sfârşit anul acesta.
Din cele 23 de staţii CFR existente pe reţeaua feroviară din Capitală şi împrejurimile delimitate din proiectul Zonei Metropolitane Bucureşti, două vor fi folosite pentru a lega oraşul de Aeroportul „Henri Coandă“. Vestea a fost dată în acest weekend de către reprezentanţii Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii (MTI), însă o verificare pe teren a detaliilor transmise de către autorităţi scoate la iveală faptul că termenul de două săptămâni şi cei 6.000 de lei alocaţi investiţiei sunt doar vorbe. Cotidianul
Becali e gata să sacrifice Steaua pentru a scăpa el de dosar
Într-o convorbire cu un avocat, finanţatorul Stelei e dispus să accepte depunctarea echipei pentru a scăpa de dosarul penal.
Zilele care au urmat flagrantului de la Cluj au scos din Gigi Becali studentul care încerca în urmă cu câţiva ani să buchisească cursurile unei facultăţi de drept. Finanţatorul Stelei caută diverse subterfugii legale pentru a ieşi din încurcătură, prioritară fiind evitarea unui dosar penal pe numele său, în numele acestui deziderat fiind dispus să sacrifice clubul, pasibil de depunctare. Mai întâi ia în calcul sponsorizarea clubului, situaţie în care dispare din peisaj fotbalistul asimilat unui funcţionar corupt, după care se trece la cumpărarea unui teren în Cluj cu 1,7 milioane de euro. În convorbirea cu un oarecare Cladoveanu, care întâmplător apare şi într-o casă de avocatură, Gigi Becali încearcă să găsească argumente prin care el, personal, ar scăpa de urmărirea penală, chiar dacă acest lucru ar însemna depunctarea Stelei.
Jurnalul Naţional
Gospodarii, condamnaţi la sărăcie
Renumiţi pentru hărnicie şi pentru cea mai bună brânză de oaie din ţară, ciobanii sibieni sunt nevoiţi acum să-şi abandoneze munca de-o viaţă. Prevederile Ordinului 111 al preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare (ANSV), care a intrat în vigoare la 1 ianuarie, i-a adus la sapă de lemn.
Cine nu a trecut niciodată pe la o stână românească din munţi nu-şi poate da seama că "intrarea în legalitate" a ciobanilor înseamnă, mai ales acum, în plină criză economică mondială, aruncarea lor în cea mai cruntă sărăcie. "Avem 120 de oi împreună. Nu e bun deloc ordinul ăsta, pentru că noi nu avem condiţii să putem eticheta brânza, să facem cum vrea Uniunea Europeană. Noi vindeam şi la piaţă, şi în comună, la turişti, dar acum nici asta nu mai putem să facem", spune ciobanul Victor Budac, din comuna Cîrţişoara, aşezată la poalele Făgăraşului. Gândul
Deşeurile nucleare de la Măgurele - blocate în România de criza economică
Cele 200 de kilograme de combustibil folosit la experimente urmau să fie transportate anul acesta în Rusia.
Soarta celor 200 de kilograme de combustibil nuclear, dintre care 36% îl reprezintă uraniul îmbogăţit, folosit la experimentele reactorului de pe platforma Măgurele, rămâne incertă, în condiţiile în care Guvernul a decis să reducă drastic bugetul cercetării. Deşeurile radioactive rezultate din procesul de extragere a uraniului din combustibilul ars în ultimii 30 de ani ar putea să nu mai ia, anul acesta, drumul Federaţiei Ruse, aşa cum prevede acordul semnat în 2004.