Naţionala de rugby a României a întâlnit astăzi, în deplasare, formaţia Rusiei, într-o partidă din Cupa Europeană a Naţiunilor (CEN), ediţia 2011-2012.
Victoria de la Soci, 25-0, este a doua cu noul staff al naţionalei.
"Stejarii", care au plecat ieri după-amiază spre Soci, locul de disputare al meciului, cu o cursă charter, vor reveni acasă în această seară.

Meciul nu a fost transmis în direct, deoarece nicio televiziune din Rusia nu s-a arătat interesată de producţia partidei!
LIVE
– a început meciul; la Soci sunt 5 grade; în această dimineaţă a plouat.
min. 7: ESEU ROMÂNIA: Carpo a culcat balonul în terenul de ţintă al gazdelor după o grămadă a echipei noastre
min. 7: Vlaicu ratează transformarea eseului; scor 0-5
min. 21: Vlaicu ratează o lovitură de pedeapsă; vântul a dus balonul pe lângă buturile adverse
min. 23: 0-10: ESEU de penalizare! Ruşii au prăbuşit intenţionat mai multe grămezi ale "stejarilor"
min. 23: Vlaicu transformă: 0-12!

PAUZĂ

min. 50: ESEU ROMÂNIA – Adrian Apostol! 0-17!
min. 50: Vlaicu ratează transformarea
min. 53: ESEU ROMÂNIA – Crsitian Petre! 0-22!
min. 53: Claicu ratează transformarea
min. 53: avem asigurat şi bonusul ofensiv!
min. 71: Calafeteanu reuşeşte să transforme o lovitură de pedeapsă: 0-25!
FINAL: RUSIA – ROMÂNIA 0-25!

România a mers fără bucătar în Rusia deşi, în 2004, au aflat că ex-sovieticii le-au pus somnifere în mâncare!
Unii dintre membrii delegaţiei noastre se tem că ruşii au motive ascunse pentru care nu vor să transmită jocul. Ei nu uită că în 2004, la Krasnodar, Rusia a învins surprinzător România, scor 33 – 24, dar, la finalul acelei partide, "stejarii" s-au plâns că în timpul jocului mai aveau puţin şi adormeau. Ulterior s-a dovedit că sportivilor români li s-au pus somnifere în mâncare! Atunci, n-a scăpat nici comentatorul meciului!

"Nu ne-am luat cu noi nici bucătar, nici mâncare", au spus ieri, mai în glumă, mai în serios, înaintea plecării, sportivii pregătiţi de Hari Dumitraş.

Din 2004, românii au mai fost în Rusia, dar nu au mai avut probleme cu mâncarea, ci cu jocul, în 2010 reuşind să revină şi să egaleze la 21 într-o partidă ce părea pierdută.

După cinci meciuri disputate în actuala ediţie a CEN, România e pe locul doi, cu 16 puncte, la şase lungimi în spatele Georgiei. "Obiectivul nostru rămâne acelaşi, câştigarea CEN", ne-a declarat ieri, înainte de plecare, Hari Dumitraş, antrenorul "stejarilor".

"Obiectivul nostru rămâne acelaşi, câştigarea Cupei Europene a Naţiunilor.“
Hari Dumitraş, antrenorul naţionalei României