„Nu-mi amintesc să fi jucat vreodată Cristi Chivu prost”
- Adam Popescu
- 30 aprilie 2010, 11:51
Florin Halagian, seniorul antrenorilor autohtoni, laudă jocul prestat miercuri, pe „Camp Nou”, de căpitanul echipei naţionale a României, în urma căruia Inter s-a calificat în finală.
Inter Milano a pierdut (scor 0-1) partida disputată miercuri seară, pe „Camp Nou”, cu FC Barcelona, dar s-a calificat în finala Ligii Campionilor la fotbal graţie victoriei cu 3-1 obţinute în manşa-tur a semifinalelor.
Unicul gol al meciului a fost marcat de Pique, în minutul 84. Gruparea milaneză n-a mai jucat finala celei mai importante competiţii intercluburi din 1972, când a fost învinsă de Ajax Amsterdam, formaţie antrenată atunci de regretatul Pişti Covaci.
Aşa că, la întoarcerea la Milano (care a avut loc în noaptea de miercuri spre joi), delegaţia celor de la Inter a fost aşteptată la aeroport de nu mai puţin de 5.000 de fani. Aceştia l-au primit ca pe un erou pe Jose Mourinho, dar lau huiduit, în schimb, pe Marco Balotelli, jucător aflat în conflict cu antrenorul portughez.
Milanezii, precum Pandurii
Adept fidel al principiului „scopul scuză mijloacele”, portughezul Jose Mourinho nu s-a ruşinat să adopte un stil ultradefensiv în Catalunya. Singura preocupare a antrenorului echipei milaneze în acest meci a fost blocarea jucătorilor de la Barcelona. Mai ales după eliminarea gratuită a lui Thiago Motta, survenită în minutul 28 al partidei, italienii nu au contat deloc în atac.
Forţând o comparaţie, Inter a arătat în acest meci precum „pandurii” lui Sorin Cârţu într-un joc în deplasare cu Steaua. Dar şi-au atins scopul şi vor disputa, pe 22 mai, pe arena „Santiago Bernabeu” din Madrid, finala Ligii Campionilor, împotriva nemţilor de la Bayern München.
Iniţial, românul Cristi Chivu fusese anunţat „rezervă” în acest joc, dar a prins în ultimul moment primul „11”, profitând de accidentarea suferită la încălzire de macedoneanul Goran Pandev.
A început meciul ca fundaş stânga, iar după eliminarea lui Motta a trecut la „închidere”. „L-a ajutat însă şi pe Zanetti în bandă. A fost mereu cu capul sus într-o seară dificilă”, a scris euro sport.it, care l-a notat cu 6 pe căpitanul tricolorilor. De altfel, evoluţia lui Chivu a fost unanim apreciată, cea mai mare notă pe care a primit-o românul fiind 8, din partea site-ului tuttomercato.web.
„Mourinho ştie meserie”
În opinia venerabilului Florin Halagian, Cristi Chivu a jucat fără greşeală. „Mi-a plăcut mult Cristi, a jucat perfect. De altfel, nu-mi amintesc să fi jucat vreodată Chivu prost”, a declarat „Armeanul”, ieri, pentru EVZ.
Tehnicianul ne-a mai mărturisit că a ţinut în această semifinală cu FC Barcelona, dar era convins că Inter se va califica: „Inter a prestat un joc specific echipelor italiene. Tactic, a fost peste Barcelona. Jose Mourinho a pregătit foarte bine jocurile împotriva catalanilor, se vede că e antrenor. Ce mai, ştie meserie! Îşi organizează foarte bine echipa şi, chiar dacă nu joacă spectaculos, obţine rezultate foarte bune. Eu am fost mereu un adept al organizării şi al disciplinei, fără aceste două lucruri nu poţi avea succes. Şi asta în orice domeniu, nu numai în fotbal. De aceea, chiar dacă am simpatizat cu Barcelona, am fost convins tot timpul că Inter va merge în finală”.
Halagian e convins că Inter Milano se va impune în finala cu Bayern München şi va câştiga trofeul: „Mizez pe Jose Mourinho, dar şi pe valoarea echipei. Un antrenor nu poate face mare lucru fără fotbalişti buni, că doar nu joacă el. Nu spun că nu are şi antrenorul importanţa lui, că doar el pregăteşte meciul, organizează echipa, dar pe teren au cuvântul jucătorii”.
TVR 1, lider de audienţă
Postul naţional de televiziune a dat lovitura prin transmiterea partidei FC Barcelona - Inter Milano, fiind miercuri seară lider de audienţă pe absolut toate segmentele de public.
Astfel, pe durata de desfăşurare a partidei FC Barcelona - Inter Milano, au fost înregistraţi, la nivelul întregii ţări, peste 1,4 milioane de telespectatori. Pe target naţional, cota medie de piaţă a fost de 19,4 la sută, iar ratingul mediu de 7 la sută.
La nivel urban, TVR 1 a înregistrat o cotă de piaţă medie de 20,8 la sută şi un rating mediu de 8,2 la sută, în timp ce pentru targetul comercial valorile medii au fost de 22,8 la sută cota de piaţă şi 8 la sută rating. „Minutul de aur” al partidei s-a înregistrat la ora 22.22, când, la nivel naţional, ratingul a fost de 8,9 la sută.
„Jose Mourinho e antrenor, ştie meserie. Fără organizare şi disciplină nu poţi avea succes. Asta în orice domeniu, nu numai în fotbal.“, FLORIN HALAGIAN, antrenor
PROMISIUNE
„Nu voi antrena la Barcelona”
Numit „fiu de târfă” şi scuipat de suporterii echipei FC Barcelona, Jose Mourinho, antrenorul formaţiei Inter, a promis că nu va antrena în viaţa lui gruparea catalană, unde a fost „secundul” lui Louis van Gaal: „Nu sunt atât de prost să cred că această ură se poate transforma în iubire. Respect echipa FC Barcelona, nu pot să uit ce mi-a dat în cei patru ani în care am fost aici, dar îmi este clar că îmi voi termina cariera fără să antrenez aici. Figo poate veni acum liniştit la Barcelona, pentru că inamicul public numărul unu sunt eu”.
Totuşi, înaintea meciului, Mourinho a fost cel care i-a întărâtat pe fani, afirmând: „Finala Ligii e un vis pentru Inter şi o obsesie pentru Barcelona”.