Nu mai sunt bilete pentru români la finala Ligii Europa. Cum poţi să ajungi pe stadion

Nu mai sunt bilete pentru români la finala Ligii Europa. Cum poţi să ajungi pe stadion

Federaţia Română de Fotbal a anunţat, pe site-ul oficial oficial, că cele 20.000 de bilete oferite de UEFA românilor pentru finala Ligii Europa din 2012 au fost epuizate.

Tichetele, cu preţuri cuprinse între 100 şi 500 de lei s-au vândut în doar câteva zile. FRF a precizat că dacă vor apărea anulări de comenzi de bilete, cuantumul respectiv va fi repus în vânzare. Fanii din ţara noastră vor mai avea dreptul să cumpere tichete doar dacă una dintre finaliste va fi din România. În cursa pentru câştigarea trofeului mai sunt doar două formaţii din Liga I: Steaua şi FC Vaslui, care evoluează mâine, în etapa cu numărul cinci din faza grupelor.

Finala de pe "Naţional Arena" - prima partidă de o asemenea anvergură care se va desfăşura în România - este programată pentru 9 mai 2012. Restul biletelor la finală vor fi împărţite de UEFA între fanii celor două finaliste. Sezonul trecut, ultimul act al Ligii Europa s-a disputat la Dublin, între grupările lusitane FC Porto şi Sporting Braga.

Ne puteți urmări și pe Google News