NOROC. Şi-a împuşcat victima de cinci ori de foarte aproape. Atacatorul de la Satu Mare a folosit un pistol cu muniţie REALĂ

NOROC. Şi-a împuşcat victima de cinci ori de foarte aproape. Atacatorul de la Satu Mare a folosit un pistol cu muniţie REALĂ

Victima, Leonard Stoica (foto) are 21 de ani și a fost împuşcată cu un pistol cu muniţie reală şi a avut mare noroc deoarece niciunul din cele cinci gloanţe trase nu i-a atins un organ vital.

Poliţiştii din Satu Mare au ajuns la primele concluzii după incidentul din noaptea de vineri spre sâmbătă, care s-a soldat cu împuşcarea unui tânăr de 21 de ani şi incendierea unui taximetru.

Suspectul se numeşte Florin Lenghel şi a părăsit deja ţara fiind ajutat de un complice şi de ineficienţă a autorităţilor poliţieneşti, care l-au dat în consemn la frontieră abia sâmbătă la ora 12, după şapte ore de la producerea incidentului. Lenghel a stat în Italia până de curând şi a revenit în ţară. În 2008, Lenghel a fost condamnat pentru tâlhărie şi alte infracţiuni comise cu violenţă.

Interesant este faptul că un al treilea tânăr care a fost implicat în această poveste, Angelo Bogdan a postat pe contul său de facebook mai multe fotografii în care se poate vedea un pistol cu muniţie de război şi mai multe teancuri de dolari SUA. Bogdan este nepotul unui temut lider al unui clan de rromi din Satu Mare, Nicolae Bogdan. Acesta a fost condamant pentru cămătărie şi trafic de ţigări iar în prezent este cercetat în stare de libertate pentru omor, fiind acuzat că şi-a ucis soţia.

L-a împuşcat fără motiv

Din primele informaţii ale anchetei rezultă că trei tineri, Florin Lenghel - 34 de ani, Leonard Stoica - 21 de ani şi Angelo Bogdan - 17 ani, s-au distrat la un club de manele din oraş. Poliţiştii spun că Lenghel şi cu victima, Leonard Stoica - 34 de ani se cunoşteau dinainte. "Stoica era prieten la rândul lui, cu Angelo Bogdan, şi aşa au ajuns cei trei să fie împreună", explică un poliţist.

După ce s-au distrat în ritmuri de manele, cei trei au plecat cu un taximetru spre un cartier situat la ieşire din Satu Mare. Poliţiştii au aflat că pe drum, cei trei au început să se certe în legătură cu destinaţia şi că la un moment dat, taximetristul a oprit şi le-a cerut celor din maşină să se decidă. În acel moment, Florin Lenghel a scos un pistol şi i-a spus taximetristului: "Tu nu ai familie? Vrei să mori? Lasă maşina şi fugi". Speriat, şoferul s-a conformat şi a plecat.

Rămaşi în maşină, Leonard Stoica şi Angelo Bogdan au început să se certe cu Lenghel despre fapta comisă şi de faptul că vor fi cercetaţi de poliţie şi se vor trezi cu dosare penale. Nervos, Florin Lenghel a îndreptat pistolul spre Stoica, care se afla pe bancheta din spate, şi a tras de cinci ori. Între timp, Angelo Bogdan a coborât şi a fugit pentru a nu fi împuşcat.   Poliţiştii mai spun că victima a fost dată jos din maşină de atacator care, mai apoi, a fuart maşina şi i-a dat foc într-o pădure situată la patru kilometri de locul incidentului. Apoi, ajutat de un prieten, Florin Lenghel a trecut frontiera în Ungaria.

Internat în stare gravă la Terapie Intensivă

Victima răfuielii care s-a lăsat cu împușcături la Satu Mare, se află în continuare internată, în comă, la Secția de Terapie Intensivă a Spitalului Județean Satu Mare. Reprezentanţii unităţii medicale au declarat că tânărul de 21 de ani, a fost atins de cinci dintre gloanţele trase de agresor. Lista rănilor suferite este lungă: plagă împuşcată în zona mandibulei, plagă împuşcată la umărul drept soldată cu fractură de umăr, plagă împuşcată în zona toracelui, plagă împuşcată în zona abdomenului.

Medicii spun că gloanţele trase în zona mandibulei şi a abdomenului, au ieşit din trupul lui Stoica, provocând alte răni grave. În ceea ce priveşte plaga împuşcată din zona toracelui, glonţul a rămas în corp.

Ne puteți urmări și pe Google News