Noii şefi ai BCR preiau conducerea, după ce au primit avizul BNR

Noii şefi ai BCR preiau conducerea, după ce au primit avizul BNR

Tomáš Spurný (47 de ani) îşi începe mandatul de preşedinte executiv al Bancii Comerciale Romane (BCR), după ce a primit aprobarea Băncii Naţionale a României, a anunţat banca.

Spurny a fost numit CEO BCR la începutul acestui an de către Consiliul de Supraveghere al BCR, succedând lui Dominic Bruynseels, al cărui mandat s-a încheiat.

În ultimii zece ani Spurný a fost preşedinte executiv al mai multor instituţii bancare şi financiare importante din Slovacia, Republica Cehă şi Ungaria.

Banca Naţională a României a aprobat de asemenea numirile domnilor Martin Skopek în funcţia de vicepreşedinte executiv Retail & Private banking şi Sergiu Manea în funcţia de vicepreşedinte executiv Trezorerie, Pieţe de capital & Group Large Corporates, ambii fiind membri ai Comitetului executiv al BCR.

Christian Bruckner, care începând cu 2010 a ocupat poziţia de Chief Operating Officer (COO) şi consilier al Comitetului executiv, a primit de asemenea aprobarea BNR ca vicepreşedinte executiv Operaţiuni (COO), membru al Comitetului executiv al BCR.

Procesul de aprobare de către BNR a numirii lui Bernd Mittermair în funcţia de vicepreşedinte executiv Financiar (Chief Financial Officer) este în curs de finalizare.

Ceilalţi membri ai Comitetului Executiv care îşi continuă mandatele sunt Michael Beitz, Vicepreşedinte executiv Risc (CRO) si Wolfgang Schoiswohl, Vicepreşedinte executiv Corporate Banking.

Ne puteți urmări și pe Google News