Noi negocieri la Cotroceni pe legea salarizării. 770 de milioane de euro din PNRR sunt în joc

Noi negocieri la Cotroceni pe legea salarizării. 770 de milioane de euro din PNRR sunt în jocNicușor Dan. Sursă foto: presidency.ro

O nouă rundă de consultări privind legea salarizării este programată joi, la Palatul Cotroceni, au precizat surse oficiale pentru News.ro. Discuțiile au loc în condițiile în care proiectul nu a ajuns încă în Parlament, iar termenul pentru adoptarea actului normativ este sfârșitul lunii august, legea fiind jalon în PNRR.

PNL susține o sesiune extraordinară a Parlamentului

Liberalii au anunțat deja că susțin convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului în perioada 24-28 august, pentru adoptarea legii salarizării.

Liderul deputaților PNL, Gabriel Andronache, a arătat că această variantă ar permite închiderea subiectului și evitarea pierderii celor 770 de milioane de euro aferente jalonului din PNRR.

În schimb, președintele PSD, Sorin Grindeanu, a spus că partidul său nu a primit până acum nici proiectul de lege, nici simulările solicitate.

„Eu n-am niciun proiect. Nu s-a schimbat nimic. Nu ne-a trimis nimic. Am fost, cred că, marţi, sper să nu mă înşel marţi, la Cotroceni, la acea întâlnire. Azi suntem la aproape o săptămână, e luni. N-am niciun proiect, n-am niciun fel de simulare, aşa cum am cerut şi eu şi Kelemen Hunor, n-am despre ce să-mi dau cu părerea", a spus liderul PSD Sorin Grindeanu, despre lehea salarizării.

Coaliție

Liderii coaliției - Dominic Fritz, Hunor Kelemen, Ilie Bolojan, Sorin Grindeanu. Sursa foto: dreamstime.com

Nicușor Dan nu ar promulga o lege care reduce anumite salarii

Eugen Tomac, consilierul președintelui Nicușor Dan, a spus că șeful statului nu va promulga legea salarizării unitare dacă aceasta va include scăderi ale veniturilor angajaților din sănătate și educație.

”Legea salarizării este necesară pentru administraţia românească, dar aici vreau să fiu cât se poate de direct: preşedintele României niciodată nu va promulga o lege a salarizării care taie din veniturile medicilor sau ale celor din educaţie. Aici lucrurile sunt foarte clare, dar e nevoie de această lege”, a declarat Eugen Tomac, vineri seară, la B1 TV.

Legea salarizării trebuie adoptată până la finalul lunii august

Noua întâlnire de la Palatul Cotroceni vine pe fondul presiunii legate de calendarul prevăzut în PNRR.

Proiectul trebuie adoptat până la sfârșitul lunii august, însă Sorin Grindeanu a spus că formațiunea pe care o conduce nu a primit încă documentul și nici simulările solicitate pentru principalele categorii de angajați.

În acest context, PNL susține convocarea Parlamentului în sesiune extraordinară între 24 și 28 august, iar consultările de joi de la Cotroceni sunt așteptate să continue discuțiile asupra proiectului.