Nissan, în Cartea Recordurilor

Nissan, în Cartea Recordurilor

Modelul GT-R a fost introdus în ediţia italiană a ”Guinness Book of World Records” drept cel mai rapid autoturism cu patru locuri aflat în producţie.

Nissan GT-R este cel mai rapid autoturism cu patru locuri produs în acest moment, potrivit ”Guinness Book of World Records”, informează ”Motor Report”.

Modelul japonez şi-a făcut loc în ediţia italiană a Cărţii Recordurilor, datorită sprintului fulminant de la zero la 100 km/h – 3,5 secunde, conform măsurătorilor efectuate de oficialii ”Guinness Book”.

Coupe-ul lansat anul acesta în Europa, dar care nu este comercializat încă în România, a fost catapultat în paginile Cărţii Recordurilor de un motor V6 twin-turbo pe benzină de 3.8 litri, care dezvoltă 486 de cai-putere.

Nissan GT-R are tracţiune integrală şi o cutie de viteze automată cu şase rapoarte.

Mai multe imagini în Galeria Foto.

Ne puteți urmări și pe Google News